Europa League

Steliștii speră la o calificare istorică! Ce au declarat la conferința de presă: "Vrem să retrăim o calificare de genul celei cu Ajax"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Wednesday, 26 August 2015

Antrenorul Stelei, Massimo Pedrazzini, e încrezător înaintea returului cu Rosenborg, chiar dacă formația campioană a pierdut pe Arena Națională cu 3-0. De asemenea, și Lucian Filip speră la o revenire pentru a retrăi încă o dată momentele unei calificări istorice. 

"Indiferent dacă ne calificăm sau nu, noi trebuie să ne întoarcem acasă cu un rezultat pozitiv. Va fi un meci deschis, trebuie să ne recîștigăm onoarea. În fotbal nu se știe niciodată ce se întîmplă. Avem nevoie de un rezultat pozitiv, să spălăm rușinea din tur.

Nu uitați că noi am luat un gol în minutul 66, iar apoi a urmat un dezastru. Poate se repetă asta la Trondheim. Nu ne interesează banii! Onoarea este foarte importantă. Alte echipe au putut, noi de ce nu am face una ca asta", a zis Pedrazzini la conferința de presă. 

 "Nu am venit să facem act de prezentă. Am venit să jucăm fotbal, nu mai avem nimic de pierdut.

Sînt convins că vom avea ocazii, dar nu mai avem voie să ratăm. Orice ocazie trebuie fructificată. E bine că a venit victoria de la Craiova. Ne dă multă încredere acel rezultat.

Chiar mă gîndeam azi cît de frumos a fost după meciul cu Ajax. Senzația de după meci după o astfel de calificare e de neprețuit", a zis și Filip. 

Rosenborg - Steaua este joi, de la ora 21:00, în direct la ProTV și liveTEXT pe GSP.RO. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.