Proiectul lui Gică Hagi începe să atragă din ce în ce mai mult interes. După șase ani de la înființarea Academiei, ”Regele” a început să culeagă roadele și continuă să fie colacul de salvare al fotbalului românesc.
Jurnalistul Michael Yokhin a analizat pentru ESPN munca lui Gică Hagi la Viitorul. ”Ai putea spune că e un caz evident de nepotism cînd un antrenor își promovează băiatul de 16 ani la prima echipă și apoi îi acordă și banderola. Dar cînd antrenorul în cauză e Gică Hagi, iar echipa sa arată cel mai frumos fotbal din Liga 1, iar Ianis Hagi este unul dintre potențialele staruri ale Academiei, situația trebuie văzută altfel”, scrie Yokhin, care vede în Viitorul ”cel mai mare progres din ultimii ani al fotbalului european”.
În centrul atenției este, așa cum era de așteptat, Ianis Hagi, care la 16 ani are deja două goluri marcate în Liga 1 și e căpitanul echipei, în absența ”veteranului” Florin Cernat. ”Un playmaker care poate lovi mingea la fel de bine cu ambele picioare și al cărui dribling amintește de tatăl său. A fost mereu privit drept unul dintre jucătorii de perspectivă ai Academiei, iar dezvoltarea sa ca fotbalist s-a întețit de cînd Gică a devenit antrenorul Viitorului”, scrie ESPN.
E amintit și scandalul dintre Hagi și Zoltan Kovacs, fostul director tehnic al FRF, care l-a pus pe Ianis să îi care bagajele în timpul unei deplasări a naționalei U17 a României. Printre lucrurile care au atras laudele celor de la ESPN se numără transferul lui Cristi Manea la Chelsea, ridicarea arenei din Ovidiu, dar și aducerea lui Cernat și Nicoliță, pentru a ajuta la creșterea puștilor.
{{text}}