Atitudinea relaxată în care se trăieşte la Trondheim a făcut din şedinţa de pregătire a lui Rosenborg de marţi seara o pledoarie pentru cum se antrenează nişte jucători care n-au nici cel mai mic stres
Să ajungi să vezi pe viu un antrenament al unei echipe norvegiene după ce trăieşti zi de în fotbalul românesc, printre antrenamente închise şi multe săptămîni de silenzio stampa, asta e chiar o revelaţie. Şedinţa de pregătire de marţi seara, cea care a precedat practic antrenamentul oficial de ieri, a fost ceva total atipic faţă de ceea ce există în Liga 1.
În primul rînd, nu există noţiunea de antrenament închis. Asistă absolut oricine vrea. De la ziarişti pînă la fani. Oricine! Şi fiecare stă unde vrea. Totuşi, marţi s-a întîmplat ceva ce nu se întîmplă prea des la şedinţele liderului la zi din campionatul Norvegiei.
Au asistat şi soţiile şi copiii jucătorilor. Au luat loc pe marginea terenului şi, cum atmosfera era atît de relaxată pe teren, de multe ori s-a ajuns pînă acolo încît chiar şi cei din staff-ul antrenorului principal ieşeau pe margine pentru a le oferi o minge celor mai mici dintre copii.
Tehnicianul n-a schiţat nici un gest prin care să se arate deranjat, iar la final cei care îi aveau pe margine pe cei dragi au rămas multă vreme pe gazon, jucîndu-se cu cei mici, abia apoi au ajuns la vestiare.
Şi cîinele e mai important
Pe parcursul şedinţei de pregătire de marţi, cei de la Rosenborg au reuşit să mai şocheze cu ceva. Un membru al staff-ului, care a început antrenamentul de pe teren, alături de antrenorul principal şi de secund, a ieşit de pe gazon înainte de final. Motivul? Cîinele pe care îl lăsase legat chiar la poarta de acces pe respectivul gazon se plictisise şi l-a plimbat preţ de cîteva minute pe străduţele de lîngă stadion, după care s-a întors la antrenament.
{{text}}