Pe sfertul de tablou al româncei se află Alize Cornet, Victoria Azarenka, Timea Bacsinszky, Agelique Kerber sau Lucie Safarova
Ultimul turneu de Mare Şlem al anului începe luni la New York. Printre protagoniste se numără şi Simona Halep. Favorită doi la cucerirea trofeului, românca şi-a aflat adversara din primul tur, dar şi posibilul drum spre finală. În primul meci, Simona o va întîlni pe Marina Erakovic, din Noua Zeelandă, jucătoare clasată pe locul 99 în ierarhia mondială. Cele două nu s-au mai întîlnit niciodată pînă acum. Partida se va juca luni sau marţi.
Dincolo de turul întîi se fac diferite calcule. Conform ierarhiei mondiale, Simona ar trebui să o întîlnească în optimi de finală pe Timea Bacsinszky, în "sferturi" pe Lucie Safarova, iar în semfinale pe Caroline Wozniacki. Însă acestea sînt doar calcule. Prezent la tragerea la sorţi, Darren Cahill, antrenorul româncei, a spus că drumul Simonei la US Open este unul presărat cu multe posibilităţi, dar şi cu multe capcane. Australianul a ţinut să precizeze că în turul al treilea românca s-ar putea întîlni cu Alize Cornet. "E o reîntîlnire periculoasă. A jucat cu ea anul acesta la Madrid, chiar am intrat pe teren atunci să vorbesc cu ea. Simona a jucat foarte rău atunci", a spus el.
La New York, Halep are drept cea mai bună performanţă atingera optimilor de finală în 2013. La celelalte turnee de Grand Slam, realizările sînt mult mai sus, iar acum pare momentul potivit să urce şi la US Open. "Am foarte multă încredere în jocul meu, în ultima perioadă am jucat meciuri grele şi am cîştigat bătălii dificile. Abia aştept turneul", a spus Halep. Ea se antrenează deja de cîteva zile la Flushing Meadows.
Favoritele la cîştigarea trofeului de la US Open la casele de pariuri
Serena Williams 1,83 |
Victoria Azarenka 9,00 |
Simona Halep 12,00 |
Maria Şarapova 13,00 |
Petra Kvitova şi Belinda Bencic 21,00 |
Adversare cu ascendent
Pe lîngă Simona Halep, pe tabloul de la US Open s-au mai calificat direct alte patru românce. Sorţii nu au fost foarte darnici cu ele pentru că toate vor întîlni adversare în faţa cărora au bilanţ negativ. Irina Begu, cap de serie 28, urmează să se dueleze în primul tur cu Olga Govorţova, 69 WTA, din Belarus, jucătoare care a învins-o anul acesta la Toronto şi în 2014 la s-Hertogenbosch. Alexandra Dulgheru începe tare în faţa lui Angelique Kerber, 11 WTA, care a învins-o în 2010 la Beijing. Andreea Mitu se va duela cu cehoaica Tereza Smitkova, 100 WTA, în faţa căreia are o înfrîngere în acest sezon la Nurenberg.
Adversarele româncelor
- Simona Halep (2) - Marina Erakovic (Noua Zeelandă)
- Irina Begu (28) - Olga Govorţova (Belarus)
- Alexandra Dulgheru - Angelique Kerber (Germania, 11)
- Monica Niculescu - Jucătoare din calificări
- Andreea Mitu - Teresa Smitkova (Cehia)
Serena, misiune grea
Serena Williams încearcă la US Open să împlinească Marele Şlem, lucru pe care nu l-a mai realizat nimeni din 1988, de la Steffi Graf. Serena are parte de o jumătate dificilă de tablou, cu multe provocări. "Nu simt nici un fel de presiune. Sînt aici să joc cel mai bun tenis al meu. Visul meu a fost mereu să cîştig la US Open", a spus Serena. Pe lîngă cucerirea celor patru trofee de Mare Şlem într-un singur an, ea o poate egala pe Graf şi la numărul de trofee de Grand Slam. Serena are deja 21, dintre care şase adunate la New York.
{{text}}