Rădoi a greşit alegînd un prim 11 fără Tade, l-a introdus abia la pauză, chiar el a pus-o în mare dificultate pe Rosenborg, dar n-a fost de ajuns pentru a anula acel KO de pe Arena Naţională
Să ai nevoie de victorie, nu orice victorie, ci una la 3 goluri diferenţă, dar tu să începi meciul fără atacant e ca şi cum ai încerca să mănînci ciorbă cu furculiţa. Bună strategie, bravo, Mirele!, cu aşa tactică de antrenor nu doar că nu îţi vei lua prea curînd licenţa, dar Steaua va cunoaşte foarte sigur noi şi noi umilinţe, cum au fost cele 3 obiective ratate din această vară.
În plus, să continui să pui în primul "11" doi închizători chiar şi atunci cînd e un meci de "ori la bal, ori la spital", demonstrează că Rădoi a renunţat şi la curaj atunci cînd s-a retras ca fotbalist.
Chipciu, doar proteste şi faulturi
În aşa condiţii, jocul Stelei n-are cum să arate bine. Mai şi plouă torenţial, iar terenul musteşte de apă. Românii ajung greu la poartă și atunci cînd o fac iau decizii greşite. Popa centrează mereu în adversar, Iancu şi Stanciu nu pot cîştiga nici un duel aerian, în vreme ce Chipciu e mai preocupat să protesteze şi să lovească decît să joace fotbal.
Doar ploaia a produs ocaziile noastre
Rosenborg face joc de aşteptare şi pe contraatac atacă doar în partea lui Guilherme, care nu îi face faţă deloc lui Helland, noroc că stîngul acestuia a greşit de două ori ţinta (22, 27). Steliştii caută mereu să scoată mingea la margine, o şi fac în minutul 32, Iancu centrează bine, pe sus, dar cine să dea cu capul? Popa, Stanciu şi Chipciu, care sînt în careu?
Poate Tade, însă el e pe bancă. Situaţiile Stelei la poarta adversă apar din cer. La propriu. Portarul Hansen bîlbîie două mingi oprite prematur într-o minibaltă din careu şi face stadionul să suspine.
Rocadă Iancu-Tade
Primul şut pe poarta norvegiană vine abia după minutul 40. Îl trage Iancu, dintr-o poziţie incomodă, nici n-avea cum altfel fiindcă a jucat mai mereu cu spatele la poartă, un rol care nu doar că nu i se potriveşte, dar îl şi face să fie hazliu ca fotbalist.
La pauză, probabil că Rădoi şi-a aruncat cu apă rece pe faţă şi s-a trezit. L-a introdus pe Tade. În sfîrşit, un atacant în teren. Curajul s-a oprit aici, nu l-a păstrat şi pe Iancu al doilea vîrf.
A năucit-o pe Rosenborg
Chiar şi aşa, francezul produce prima ocazie după doar 7 minute, "cap" din 10 metri alături. După alte 50 de secunde, tot Gregory creează culoar pentru Popa, care lansat perfect de Chipciu îl execută cu mult sînge rece pe Hansen.
0-1 şi Steaua speră. Rosenborg tremură. Papp luftează dintr-o poziţie bună, mingea ajunge la Tade, singur cu portarul, dar şutul e pe braţul lui Hansen! Pfff, pe lîngă ce şansă trece Steaua!
E asediu la poarta norvegienilor. Din păcate, norocul a cam părăsit-o pe Steaua de ani buni. Tade, acelaşi Tade, Mirele cum ai gîndit prima repriză fără el pe teren?!, centrează în forţă, Bjordal vrea să respingă și e la 10 centimetri de autogol. Acum 10 ani, Rădoi, dintr-o fază identică, îşi băga mingea în proprie poartă tot la Trondheim. Destinul judecă prin unităţi de măsură diferite.
Au coborît în mediocritate
Finalul o găseşte pe campioana României epuizată. Fără vlagă, fără forţă, fără puterea de a mai pune probleme. Steaua a jucat fotbal numai 30 de minute. Mult prea puţin pentru a întoarce un tur terminat în genunchi.
Succesul de aseară nu poate fi nici măcar o palidă consolare. După 11 calificări consecutive în grupele unei competiţii europene să stai acasă o toamnă şi o iarnă întreagă înseamnă că te-ai aliniat la standardul de mediocritate al fotbalului românesc. Trist, dar aceasta e Steaua anului 2015!
{{text}}