Fotbal   •   Liga 1   •   ANGLIA

Suspecti

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 30 iulie 2007

News of the World sustine ca fetita lui Thierry Henry ar fi tinta unui plan de rapire pus la cale de romani. Romanii sint iarasi suspectati in Anglia. News of the World, aceeasi publicatie care arunca bomba tentativei de rapire a Victoriei Beckham in 2002, dezvaluie acum ca fetita in virsta de 2 ani a lui Thierry Henry a devenit tinta bandelor crimei organizate est-europene.



si, pretinde saptaminalul britanic, "expertii spun ca nemiloasa mafie romana este, cel mai probabil, autoarea planului. Aceasta mafie este foarte puternica in Insula, fiind specializata in rapiri de copii pentru rascumparare, trafic de persoane si sclavie sexuala".



Henry, 30 de ani, a aflat in urma cu citeva luni si a angajat o firma de bodyguarzi sa le pazeasca zi si noapte pe sotia sa, Claire, si pe micuta Tea la resedinta din Londra, intesata de camere de supraveghere. "Pericolul este iminent. Henry e ingrozit. Claire adora sa se plimbe cu Tea in parc si ar fi foarte usor pentru banditi sa o inghesuie intr-o masina si apoi sa ceara rascumparare", a declarat un apropiat al jucatorului.

Atacantul francez, transferat luna trecuta de la Arsenal la Barcelona pentru 24 de milioane de euro, are un salariu anual de 8 milioane pe Camp Nou si o avere estimata la 37 de milioane. Iar Claire, despartita deja de Thierry, ar putea cistiga 15 milioane la divort.



Ruptura

Prietenii lui Henry cred ca stresul legat de posibila rapire a fetitei a rupt casnicia internationalului francez. Cu citeva zile inaintea anuntului despartirii celor doi, Claire a fost vazuta pe strada furioasa, urlind la telefon. "Tipa si injura in franceza", a declarat un martor pentru News of the World. O saptamina mai tirziu, reactia nervoasa a lui Claire s-a repetat.



Nevinovati

Pe 2 noiembrie 2002, dupa o investigatie News of the World, politia londoneza a arestat 5 persoane, dintre care 2 romani: Adrian Pasareanu, 27 de ani, si Alin Turcu (pe numele sau real Bogdan Maris), 18 ani. Acestia au fost acuzati de tentativa de rapire a sotiei lui David Beckham, Victoria, pentru o rascumparare de 7,5 milioane de euro. Romanii au fost retinuti 8 luni, fiind eliberati. Iar la inceputul lui 2007, ambii au fost considerati nevinovati si achitati. Au primit scuze publice.





Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.