Întrecerile de la Cheile Grădiştei au adus rezultate în premierã pentru sportul românesc: argint şi bronz mondial la biatlon pe role.
De două zile, staţiunea privată Cheile Grădiştei-Fundata găzduieşte Campionatul Mondial de biatlon vara 2015 rezervat juniorilor şi seniorilor, o premieră pentru sportul românesc din ultimii 50
de ani.
Au fost două zile perfecte pentru concurenţi, cu soare, poate un pic prea mult, 31 de grade Celsius, dar mai ales pentru organizatori şi spectatori, care au avut satisfacţia de a-i vedea pe podiumul de premiere pe sportivii "tricolori": bronz cu ştafeta mixtă a seniorilor şi argint în proba de sprint 10 km juniori, prin Marius Ungureanu.
Cea adusă de seniori reprezintă o o altă premieră pentru biatlonul româneasc, disciplină ce nu este deloc răsfăţată cu astfel de performanţe în sezonul de iarnă.
Probele de sprint la seniori, cele care au încheiat ziua de ieri, au fost însă cele care au atras cei mai mulţi spectatori în tribune. Întrecerile se desfăşoară după aceleaşi reguli precum cele de iarnă.
Cursa feminină are 7,5 kilometri, iar concurentele fac două opriri pentru trageri în poligon, prima din poziţia culcat, a doua, din picioare. Se trag cinci focuri, fiecare ratare a ţintei însemnînd un tur
de penalizare de 150 metri. Băieţii, în schimb, trebuie să parcurgă 10 kilometri.
Ambele curse au avut şi rateuri la start, 5 fete şi doi băieţi căzînd imediat după plecare. Iar căzăturile pe asfalt sînt mai dure decît cele pe zăpadă. "Sportivilor le este mai dificil să-şi menţină echilibrul pe schiuri. Pe role este altfel decît pe cele de zăpadă", a explicat Puiu Gaşpar, secretarul general al FR Schi şi Biatlon.
Sprintul feminin a fost cîştigat de ucraineanca Olga Abramova, iar cel masculin de bulgarul Vladimir Iliev. Românii cel mai bine clasaţi au fost Dana Salman (locul 20) şi George Buta (locul 7).
Azi, ultima zi a intrecerilor, sînt programate probele de urmărire, juniori şi seniori.
Echipa de bronz
Ştafeta mixtă a României, în componenţa Luminiţa Pişcoran, Reka Ferencz, Iulian Pop, Cornel Puchianu, a cucerit medaliile de bronz în proba rezervată seniorilor.
Românii au fost cronometraţi cu timpul de 1 h 18 min şi 47 sec, fiind devansaţi de Rusia şi de Bulgaria. În proba juniorilor, s-a impus Ucraina, urmată de Cehia şi Rusia, în timp ce România (Florina Iulia Dănilă, Oana Vălean, Hunor Gego, Marius Ungureanu) s-a clasat pe locul al 6-lea.
Eva nu renunţă
Cea mai longevivă biatlonistă a Romaniei, Eva Tofalvi, a luat şi ea startul în cursa de sprint de ieri. În vîrstă de 37 de ani, sportiva care a participat la ultimele cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice de
iarnă a terminat întrecerea pe locul 31. În ultimii ani, Tofalvi a tot anunţat că renunţă la activitatea competiţională, dar nu şi-a dus niciodată planul pînă la capăt.
{{text}}