Bărbatul, înstărit şi absolvent al unei facultăţi americane din Liban, spune că nu l-a acceptat nici un hotel, deşi oferea dublul sumei de cazare, a scăpat după ce vasul care-l transporta în Turcia s-a scufundat şi le oferea conaţionalilor ţigări şi bani.
"Vă rog, dacă îmi faceţi poză, să nu îmi daţi tag pe Facebook! Nu vreau să mă vadă prietenii în halul ăsta", spune Amjad. Are 28 de ani, e din Lattakia, e absolvent al facultăţii americane din Beirut, Liban, specializarea management, şi e "artist". "Producător de muzică, DJ şi om de modă", ne spune Amjad.
Acum, stă sprijinit de o coloană din faţa gării din Budapesta. Îl adăugăm pe reţelele de socializare. E mult slăbit. Acceptă însă un dialog în care amestecă durere, speranţă şi acuze. Şi într-o engleză atît de cursivă, încît ne face să roşim la fiecare împleticire a limbii care pune întrebările.
- Amjad, de cînd eşti plecat de acasă?
- De un an, poate doi. Am ajuns cu nişte prieteni din Lattakia în Turcia. Nu fără peripeţii, vasul care ne transporta s-a scufundat. Ni l-am tatuat toţi. În acelaşi loc, pe antebraţ, unde este cel mai dureros, iar pielea - cea mai fină. Excursia propriu-zisă - Turcia - Budapesta - a început la mijlocul lunii august.
- Vrei să ajungi în Germania, presupun.
- Nu! Nu! E un stereotip care nu-mi place. Ţinta mea e Olanda. Însă am rămas blocat aici, deşi am posibilităţi materiale. Bani pe card, cash. Nu mi-e ruşine să recunosc faţă de conaţionalii care, poate, au mai puţin. Fiecare avem un ţel, ne-am intersectat în momentul
ăsta. Dorm aici, nu m-a acceptat nici un hotel din Budapesta. Deşi le ofeream dublu faţă de preţul unei camere.
- Cu ce te ocupai în Siria?
- Eram artist. DJ. Om de modă, îmi plăcea să am cele mai noi haine şi să-mi pun poze pe Instagram (rîde). Ştiu, pare o prostie acum, în haosul ăsta, dar asta e realitatea.
Arme în loc de cărţi
- Văd că ai două sticluţe de whiskey...
- Da, m-am născut într-o lume de musulmani, dar nu mă identific cu ei. Nu cred că soluţia este să trăieşti într-o lume în care vezi rachete în loc de nori. Şi în care, în loc de facultate, primeşti arme în loc de cărţi. De-asta am plecat.
- Ai rude în străinătate?
- Un frate în Canada. Am fost inclusiv la el. Îmi pare rău că n-am putut rămîne. Chiar nu ştiu ce să fac. Ştiţi cîţi forinţi ar putea costa o bicicletă? Aş vrea să-mi iau una, să merg cu ea pînă la Amsterdam. Sau măcar pînă la graniţa cu Austria.
- Nu sîntem din Ungaria, ci din România.
- Ah, da, mi-aţi zis. (trage o duşcă dintr-o sticlă de whiskey). Adăugaţi-mă pe Facebook, vă spun dacă ajung cu bine la Amsterdam.
La coadă, în spatele nostru, stau cîţiva sirieni. Amjad le oferă ţigări şi bani.
"Eu cred că există o entitate. Dumnezeu, cum îi ziceţi voi. Dar sînt liberal. Nu cred că Dumnezeu vrea să ne dăm viaţa pentru el în războaie şi prin sînge vărsat anapoda"
Amjad Bashir"Am ajuns pînă aici, nu o să accept să mă întorc înapoi. Am fost păcălit, tras pe sfoară, plimbat prin tot oraşul de un taximetrist pînă la un hotel care nu există. Dar nu renunţ"
Amjad Bashir
{{text}}