Tenis

VIDEO Cum a inventat Federer o lovitură care îi scoate din minți adversarii? "Sincer, din lene" » Mărturisiri amuzante ale elvețianului

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Sunday, 06 September 2015

Roger Federer inovează din nou! Elveţianul a inventat o lovitură senzaţională care îi enervează pe adversarii săi.

Ziariştii au rămas surprinşi de noul voleu al lui Federer, care vine rapid spre fileu în timp ce adversarul său serveşte.

"Sincer, am început să lovesc aşa din lene. Undeva pe la prînz, mă antrenam cu Benoit Paire. El avea o problemă la o ureche, eu eram obosit după zbor şi voiam să încheiem antrenamentul de pe terenul central. Severin (n.r. -antrenorul lui Federer) a insistat să mai jucăm cîteva game-uri", explică elveţianul.

N-a durat însă mult pînă cînd şi-a pierdut răbdarea şi a vrut să ajungă cît mai repede în pat.

"Am început să alerg spre fileu în timpul serviciului advers şi să lovesc mingea imediat după ce cădea. Am reuşit cîteva lovituri cîştigătoare şi erau comice. Benoit rîdea, eu rîdeam, Severin rîdea. Am făcut la fel şi la următorul antrenament, să văd dacă mai îmi reuşesc loviturile şi au funcţionat"

Antrenorul lui Roger a insistat ca numărul doi ATP să înceapă să le folosească şi în timpul meciurilor: "M-a îndemnat să folosesc lovitura şi în timpul meciurilor şi să nu-mi fie teamă să apelez la ea în momente importante".

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.