Diverse

Modificări în Legea cetățeniei române» Sportivii străini pot obține mai ușor cetățenie

Eric a fost unul dintre fotbaliștii care și-ar fi dorit să joace pentru România, dacă obținea cetățenia

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 08 September 2015

Mai multe ministere au elaborat un proiect de ordonanță de urgență, prin care se propune modificarea Legii cetățeniei române.

Sportivii care pot reprezenta țara la nivel înalt și pot contribui la rezultate deosebite ale României pot obține cetățenia mai ușor, potrivit profit.ro.

Potrivit sursei citate, mai multe federații sportive naționale au fost cele care au insistat pentru modificarea Legii. Pentru moment, FRF nu și-a exprimat intenția și nu făcut o astfel de cerere.

În prezent, un cetățean străin trebuie să trăiască în România de opt ani, sau de cinci dacă este căsătorit cu un român, pentru a primi cetățenia română. Dacă noul proiect va fi pus în practică, procesul de obținere al cetățeniei va dura pînă la jumătate din durata actuală.

Cum va obține cetățenia un sportiv străini

Un sportiv străin poate depunde o cerere la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din țara în care au domiciliul. Alături de această cerere trebuie să depună o dovadă a îndeplinirii condițiilor de promovorare a culturii și spiritualității românești.

Astfel, cetățenia va fi dobîndită efectiv la data depunerii jurămîntului de credință față de țară.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.