Sporturi   •   Tenis   •   US OPEN

Ciocnire cu scîntei » Simona Halep o întîlnește pe Victoria Azarenka pentru un loc în semifinale, azi, în jurul orei 20:00, liveTEXT pe GSP.RO

Articol de Luminiţa Paul, Roxana Fleşeru   —  miercuri, 09 septembrie 2015

Alături de Serena Williams și Maria Șarapova, bielorusa face parte din grupul jucătoarelor puternice, agresive și, mai ales, intimidante.

Timpul face uneori glume amărui. Prima dată cînd a înfruntat-o pe Vika, la Doha 2012, Simona avea un bandaj elastic mare pe coapsa stîngă. Dacă suprapunem imaginea de acum trei ani și jumătate peste una din meciul româncei cu Sabine Lisicki, de luni, pata albă pică peste una identică. Bandaj, coapsă, stîngă.

Atunci, la prima ciocnire, Halep a cedat cu 3-6, 1-6. Era perioada de vîrf a bielorusei, abia urcase de cîteva săptămîni pe prima poziție a clasamentului mondial și era proaspătă campioană la Australian Open.

A mai fost apoi o întîlnire, tot în 2012, în toamnă, pe hardul indoor de la Linz, 6-1, 6-1 pentru fostul lider WTA. De cînd a început ascensiunea Simonei în circuit, adică vara lui 2013, o nouă coliziune între cele două a fost așteptată cu nerăbdare și curiozitate. Dar mereu amînată, în parte și din cauza problemelor de sănătate ale bielorusei, care a lipsit destul de mult de pe terenuri. Pînă azi, cînd, în fine, se va produce.


Serena, Maria, Venus, acum Vika

E unul dintre testele dure pentru Halep, Azarenka fiind recunoscută pentru agresivitatea din joc, puterea imensă de luptă și revenire, dar și pentru atitudinea fermă, intimidantă. Toate acestea, alături de statutul de multiplă învingătoare de Grand Slam, o pun într-o categorie specială, alături de Serena Williams și Maria Șarapova. Și de Venus Williams într-o zi fastă.

În acești doi ani și jumătate de ascensiune stabilă, confirmată, românca a fost capabilă să opună o rezistență vie Serenei și Mariei Șarapova. Făcînd același lucru și contra actualului număr 20 mondial, un clasament înșelător, se va legitima și mai mult.

Ciocnirea de azi, din "sferturile" de la US Open, una cu miză de rezultat și de orgoliu, promite să scoată ce e mai bun din fiecare. Iar un anumit cuvînt se regăsește în discursul ambelor: agresivitate. Cine îl va reflecta cel mai clar în joc?


Bandaje simetrice, varianta uncool

Victoria Azarenka a apărut la meciul cu Varvara Lepchenko avînd ambele brațe bandajate în zona bicepsului. Întrebată la final de Pam Shriver ce s-a întîmplat, ea a răspuns: "Varianta cool ar fi că m-am antrenat aruncînd mingea de fotbal, ca să-mi întăresc mușchii, iar acum mă protejez. Varianta uncool, dar adevărată, e că am o iritație, ca niște bășicuțe, probabil din cauza echipamentului purtat la antrenament. Mi s-a spus să am grijă, am ascultat. Mi-am pus chiar eu pansamentul, ajutată de o fizioterapeută de la WTA".

"E o luptătoare"

Întrebată ce-și amintește din întîlnirile anterioare cu Azarenka, Simona a evocat disputa de la Doha 2012, fără să rețină însă scorul corect. "Sînt o jucătoare diferită acum. Sînt mai puternică mental și fizic. Va fi o nouă zi, un nou meci. Totul e diferit. Cred că pot învinge", a elaborat ea. "Trebuie doar să rămîn pozitivă, să încerc totul, să-mi fac jocul, agresiv și rapid. Știu că va lupta, pentru că e o luptătoare. Sînt sferturi însă, amîndouă am adunat oboseală".

Cînd a venit vorba să descrie jocul bielorusei, Halep a fost sinceră: "Nu prea știu pentru că nu urmăresc alte jucătoare. Lovește mingea tare, are serviciu bun. Poate va trebui s-o deplasez, cum fac cu toate adversarele. Să fiu agresivă, iute, e tot ce-mi vine în cap".

"Un pic de noutate"

"Nu mai știu de cîte ori am jucat cu Simona", a spus Vika la conferința de presă. Au fost două înfruntări. "A trecut ceva vreme, oricum, așa că va fi un pic de noutate fiindcă ea a progresat atît de mult de cînd ne-am întîlnit ultima dată. Ea e clar favorita. E în Top 3 de ceva vreme, cîștigînd meciuri mari. Indiferent de asta însă, va trebui să mă concentrez pe jocul meu, să încerc să fiu agresivă, să domin", a explicat Azarenka. "Consistența pe care a arătat-o e cheia ca să rămîi în top. Cred că jocul ei vorbește de la sine. E solidă din spatele terenului, are toate loviturile. Pentru o jucătoare nu foarte înaltă, serviciul e bun. Are multe arme", a încheiat Vika.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.