Preşedintele clubului bucureştean susţine că a avut nevoie de bani pentru a dezvolta centrul de copii şi juniori, aşa cum i-a cerut Consiliul General al Municipiului.
Constantin Căliman, preşedintele CSM Bucureşti, a dat ieri asigurări sportivilor săi că arestarea primarului Sorin Oprescu nu va afecta activitatea de performanţă şi că jucătorii celor două echipe de handbal, cea feminină şi cea masculină de seniori, îşi vor primi cît de curînd salariile restante.
Problemele financiare apărute în această vară nu reprezintă însă o premieră pentru club. Deşi în 2014 a avut alocat un buget de 8 milioane de euro, în toamna trecută, CSM Bucureşti a mai solicitat o suplimentare financiară de două milioane de euro.
Un raport al Curţii de Conturi, încheiat în iulie, a constatat însă că în 2014 au fost efectuate cheltuieli nejustificate în valoare de 7,2 milioane de lei.
- Domnule Căliman, cum explicaţi constatările experţilor Curţii de Conturi?
- Am depus deja contestaţie! Trei milioane de lei au fost cheltuiţi peste buget cu centrul de copii şi juniori. Consiliul General a votat dezvoltarea centrului sportiv de copii şi juniori, dar noi nu am avut bani alocaţi iniţial în buget pentru acest lucru. Alţi bani ne-au fost imputaţi pentru că am oferit masă, cazare şi transport cu echipele oaspete de la Turneul Trophy Bucharest. Inspectorii Curţii de Conturi s-au raportat la o lege, noi am cheltuit banii în baza altei legi. De aceea, am şi făcut constestaţie...
- Ce datorii are în prezent clubul?
- La stat nu avem nici o întîrziere de plată. Nici nu am putea funcţiona altfel. În schimb, avem un salariu restant la echipa de handbal feminin, o diferenţă de plată la salariile pe ultimele trei luni ale handbaliştilor şi trei salarii la antrenorii echipelor de la copii şi juniori...
- Sînteţi un club mare....
- Da. Avem 190 de echipe. Practic, în ultimii doi ani activitatea sportivă s-a mărit de o sută de ori!
- 190 de echipe?! Cred că sînteţi cel mai mare club din Europa, dacă nu din lume...
- Da. La toate nivelurile, de la copii şi pînă la seniori!
- Nu credeţi că s-a dezvoltat prea repede şi prea mult?
- Consiliul General ne-a solicitat să dezvoltăm sportul la nivel de copii şi juniori şi noi asta am făcut. Sportul românesc are nevoie de acest lucru.
- Să nu se repete povestea de la Clubul Oltchim Rîmnicu Vîlcea... Salarii mari, vedete şi combinatul chimic de care depindea tot oraşul în faliment...
- Ştiu că sînt şi oameni reticenţi la ceea ce facem noi...
- Vă referiţi la salariile handbalistelor?
- Da. Dar eu cred că este nevoie de modele precum Oana Manea, modele care să le motiveze de junioare, care să atragă spre sport cît mai mulţi copii.... În urmă cu doi ani aveam 67 de juniori legitimaţi, acum avem peste patru mii.... Echipele noastre de juniori au devenit în sezonul trecut campioane naţionale....
- Se zvoneşte că plecaţi de la club într-o lună?
- Nu plec nici într-o lună, nici pe Lună! E adevărat că delegaţia mea de la Ministerul Educaţiei expiră în ianuarie 2016...
{{text}}