După plecarea lui Sorin Cârțu de la Craiova a apărut informația că Marius Șumudică, antrenorul Astrei, i-ar putea lua locul. Tehnicianul giurgiuvenilor a anunțat ce va face în continuare.
"Sînt onorat că cei de la Craiova se interesează de mine. Craiova e o echipă interesantă, dar nu se pune problema să ajung acolo. Mai am contract aici, mai stau cel puțin un an și jumătate. E destul de greu să plec și la fel de greu să fiu dat afară, pentru că sînt niște clauze în contractul meu. Eu ar trebui să fiu ultimul care să părăsesc corabia", a spus Șumduică la Dolcesport.
despre victoria Astrei din Cupa Ligii împotriva lui FC Voluntari, scor 2-0: "A fost un joc în care am reușit să cîștigăm, deși am odihnit și o parte dintre jucători. Au fost foarte multe ocazii de ambele părți. În sfîrșit am reușit să marcăm și să nu primim gol.
Îmi fuge gîndul la jocul de duminică împotriva Pandurilor. E foarte important.
Echipa mea merita să cîștige azi. Am folosit mulți jucători care au venit în ultimul timp la echipă. Nu e simplu să creezi niște relații de joc. Noi am fost învățați să jucăm din trei în trei zile. Înainte ne plîngeam, dar acum se pare că am pierdut ritmul."
{{text}}