Corneliu Vadim Tudor, fondatorul Partidului România Mare, a murit la vîrsta de 65 de ani la Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei.
Acesta a fost internat dimineață după ce s-a simțit ieri, iar ulterior a suferit un infarct și a avut nevoie de o intervenție chirurgicală. După cîteva ore, Vadim a decedat. Politicianul era un mare fan al Stelei și un apropiat al campioanei României, implicîndu-se deseori în problemele interne ale echipei.
1. A scos Steaua de pe teren
Vadim ar fi fost implicat în 1988, la finala Cupei României dintre Dinamo și Steaua, la ieșirea de pe teren a ”roș-albaștrilor”. Mai multe surse susțin că politicianul ar fi fost cel care a insistat pe lîngă Valentin Ceaușescu să retragă echipa, după ce Balint marcase la scorul de 1-1, iar golul nu a fost validat. Dinamo a fost premiată atunci, însă trofeul ar fi trebuit să ajungă apoi la Steaua. FRF a omologat rezultatul final 2-1, însă ”roș-albaștrii” au refuzat cupa.
2. A vrut să fie președintele Stelei
În perioada în care Gigi Becali a fost închis la Poarta Albă, Vadim a continuat să îi ia apărarea fostului său coleg de partid. Mai mult, acesta se aștepta să primească măcar o funcție onorofică în cadrul echipei: ”Steaua este un brand. Mă aştept să fiu preşedinte onorific sau ceva de genul, să am autoritatea să reprezint Steaua. Va fi o dramă mare, românii nu mai au nici o bucurie"
3. L-a Jignit pe ”Rege”
Nici măcar Hagi n-a scăpat de furia lui Vadim, în 2012, cînd a spus că a avut ghinion că s-a născut în România. "A făcut o afirmaţie de om nărod. Cum să spui asta? Nu-i e ruşine? A te naşte român nu e un ghinion, ci un noroc, o fericire, o mîndrie. Păi ce ai fi vrut tu măi machidonule să te naşti? pechinez? eschimoş? Taci, că eşti praf. Îl sfătuim pe Hagi să nu mai deschidă gura, decît cel mult la dentist", scria atunci în ziarul România Mare.
4. Iordănescu a ajuns general datorită lui
Vadim s-a lăudat și cu promovarea lui Anghel Iordănescu în gradul de general. ”Chiar eu l-am făcut general pe Puiu, în 1993. S-a întîmplat după meciul de la Cardiff. Mi-a venit ideea şi am vorbit cu Cornel Oţelea. Am ajuns în ţară, am dormit o oră-două, m-am dus la Senat, iar apoi l-am sunat pe Ion Iliescu pe telefonul scurt şi, în 48 de ore, l-am făcut pe Iordănescu general. Asta a fost!”, a mărturisit în trecut Vadim.
{{text}}