Măsurile de austeritate au atins apogeul la Steaua: Rădoi antrenează gratis, Dică are 2.000 de euro lunar, iar Ţiţi Dumitriu 1.000 euro.
Cea mai bogată echipă din fotbalul românesc are în momentul de faţă cel mai puţin costisitor staff tehnic. Mirel Rădoi e, de la 1 septembrie, în situaţia lui Ilie Dumitrescu de acum 5 ani: antrenează gratis.
"Lui îi scăzusem de la 5.000 la 2.000 de euro, dar a zis că nici p-ăia 2.000 nu vrea să-i mai ia şi că o să-i împartă altora din staff", a explicat Becali.
De o tăiere asemănătoare urma să aibă parte şi Pedrazzini, însă italianul n-a acceptat şi a demisionat. Din start, o economie de 4.000 de euro în cazul lui. Dică, în schimb, a fost de acord să ajungă la 2.000 de euro, în timp ce Ţiţi Dumitriu, coborît pe bancă din tribună, pentru a bifa licenţa Pro pe care nu o are Rădoi, are un salariu de doar 1.000 de euro.
Rezultă un total al trioului Rădoi-Dică-Ţiţi de numai 3.000 de euro pe lună! De 5 ori mai puţin decît salariul lui Rednic, de 3 ori sub contractul lui Edi Iordănescu la Pandurii şi jumătate din contractul lui Napoli la Iaşi.
110.000 €pe an e reducerea anuală pe care Steaua a realizat-o doar în cazul trioului Rădoi-Pedrazzini-Dică
25.000 €a fost salariul lunar al lui Reghecampf la Steaua în al doilea său an, cînd a şi produs încasări clubului de aproape 40 de milioane de euro
{{text}}