Chelsea este într-o situaţie dezastruoasă în acest start de sezon din Premier League, cu doar 4 puncte acumulate în primele 5 etape, pe locul 17 în clasament şi la nu mai puţin de 11 puncte de liderul Manchester City.
Gruparea londoneză a pierdut în weekendul trecut şi în deplasarea cu Everton, scor 1-3, astfel devenind cel mai slab început de campionat din ultimii 29 de ani.
Tocmai pentru a ieşi din criză, Jose Mourinho a luat o decizie nemaiîntîlnită, le-a interzis jucătorilor să facă glume pe seama colegilor: "Nu mai aveţi voie să faceţi asta pînă nu ne revenim", a tunat portughezul, conform jurnaliştilor englezi.
Decizia este complet neaşteptată, mai ales că britanicii notează că şedinţele de pregătire ale lui Chelsea erau mereu pline de glume pe lîngă munca asiduă pe care o depuneau jucătorii.
Nu va mai fi cazul acum, cel puţin pînă cînd Chelsea nu urcă pe un loc de Liga Campionilor. În această săptămînă debutează în grupe cu Maccabi Tel Aviv, iar în weekend dispută un nou derby împotriva lui Arsenal.
{{text}}