Chiar dacă nu a reușit să bifeze o nouă finală de Grand Slam, Simona Halep a trecut peste hopul psihic de la Wimbledon grație sfaturilor australianului Darren Cahill.
De aceea, fanii de pe GSP.RO cred într-o proporție covîrșitoare că jucătoarea noastră trebuie să facă orice sacrificiu pentru a continua alături de el în noul sezon.
Cahill face parte din categoria cea mai scumpă de antrenori din tenis, alături de nume precum Brad Gilbert sau Patrick Mouratoglou, oameni care își oferă serviciile pentru sume ce gravitează în jurul la un milion de dolari.
Simona a avut un an bun din punct de vedere financiar, a trecut de bariera celor 10 milioane de dolari, iar 83% (17310 voturi) dintre cititorii GSP cred că trebuie să își asume costul unui antrenor de top.
De cealaltă parte a baricadei, există și 3657 (17%) sceptici. Jocul româncei s-a îmbunătățit, dar serviciul rămîne o hibă majoră. În plus, un antrenor cu un program încărcat, precum Darren Cahill, ar putea să nu îi ofere atenția continuă pe care Simona o cere.
{{text}}