Incredibil ce au reuşit japonezii, ieri, la Brighton. Au învins cu 34-32 dubla campioană mondială Africa de Sud, bulversînd lumea rugbyului.
Japonia avea, pînă ieri, o singură victorie la Cupa Mondială în 21 de meciuri! O reuşise la prima ei participare, în 1991, 52-8 cu Zimbabwe. În rest, două egaluri, ambele cu Canada, în 2007 şi 2011, şi 18 înfrîngeri!
Ceea ce au făcut însă niponii, ieri, depăşeşte limita imaginariului. Au învins Africa de Sud în meciul lor de debut la Cupa Mondială din Anglia. Şi nu au făcut-o oricum, ci marcînd nu mai puţin de trei eseuri fostei duble campioane mondiale.
A fost delir pe stadionul din Brighton, unde au asistat 30.750 de spectatori, dar şi în întreaga Anglie. La toate stadioanele, în fan zone-urile amenajate, toţi suporterii, mai puţin sud-africanii, au susţinut Japonia.
Eroul niponilor, care în 2019 vor găzdui a noua ediţie a Cupei Mondiale, a fost fundaşul Ayumu Goromaru. Acesta a reuşit nu mai puţin de 24 de puncte, trecîndu-şi în cont un eseu, două transformări şi cinci lovituri de pedeapsă.
Campionii mondiali din 1995 şi 2007 au trăit cea mai mare ruşine, au acum mari emoţii pentru a mai cîştiga grupa B, în "sferturi" avînd toate şansele să întîlnească prima clasată în prima grupă, care se va decide mai mult ca sigur între Anglia şi Australia.
{{text}}