Tragedie în lumea sportului din Maramureș și nu numai. Un component al naționalei României de canotaj și-a pierdut viața, într-un mod teribil. Era la pescuit în zona comunei Vadu Izei și ar fi atins firele de înaltă tensiune cu undița.
Iulian Arba, fiul dublei campioane olimpice Rodica Arba (medaliată cu aur la Los Angeles 1984 și Seoul 88), abia împlinise 26 de ani în luna iulie. Toți cei care îl cunoșteau au doar cuvinte de laudă la adresa lui.
„Un om cît muntele. Pe cît de mare, pe atît de bun și drăgăstos” a povestit o prietenă de-a tînărului sportiv conform actualmm.
Întreaga comunitate este șocată de ceea ce s-a întîmplat astăzi la rîul Iza, în zona podului vechi. Se pare că sportivul s-a dus la o partidă de pescuit. Nimeni nu știe cum, însă ar fi atins firele de înaltă tensiune și ar fi căzut în apă. A fost găsit fără suflare.
Tragedia în familia Arba este cu atît mai mare, cu cît mama lui Iulian este plecată la Piatra Neamț, la înmormântarea surorii. La aflarea teribilei vești, tatălui sportivului, i s-a făcut rău și a fost dus la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Municipal Sighetu Marmației. Iulian era singurul copil.
Era în reprezentativa României de canotaj și a participat la campionatele europene și mondiale. În 2009 spre exemplu a făcut parte din echipajul masculin de 8+1 (Florin Lauric/Aurelian Stoica/George Robu/Gheorghiţă Munteanu/Petre Codău/Gheorghe Oros/Iulian Arba/Cătălin Todirenchi/Bogdan Codrici), care a ocupat locul 5 în serie.
{{text}}