Cu trei titulari africani, Fai, Ghomsi și Essombe, Dinamo a obținut un punct, atît cît merita din meciul din Moldova.
Leo Grozavu a aflat aseară cît de proastă era relația lui cu jucătorii de la Botoșani. La cît de rapid s-au transformat din niște fotbaliști blazați într-o echipă spectaculoasă, oamenii trebuie să-l fi urît de-a binelea pe antrenorul demis înaintea etapei cu Dinamo!
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Descoperirea Cabrera
Martinus și-a recăpătat subit cheful de fotbal, Cabrera a demonstrat clar ce înseamnă un import sud-american care prinde în Liga 1. Sigur, Cabrera nu e un "enganche", termenul folosit în Argentina pentru playmaker, din seria Maradona, Messi, Riquelme, Ortega, Aimar.
E o versiune de calitate mai slabă a unor astfel de "produse". Excelentă pentru campionatul românesc. Ca o haină cu un mic defect pe care o cumperi totuși, fiindcă e oricum mai bună decît tot ce ai purtat înainte s-o descoperi.
Rezolvă Essombe
Argentinianul Botoșaniului l-a dat cu fundu' de pămînt pe Fai cu un dribling și și-a deschis culoarul pentru 1-0. O mișcare fină a gleznei simplifică drumul pe care echipele îl caută în restul timpului cu luptă și cu efort uriaș. Dinamo nu are un astfel de fotbalist. Ar trebui să fie croatul Palici, dar ex-iugoslavul e cam lent și alege să joace la alibi mai toate mingile pe care le primește.
"Cîinii" revin în joc cînd extrema Gavrilă preia atribuțiile conducătorului de joc și produce o fază din care înscrie Essombe. Vîrful a păstrat un pic balonul, cît să-l fixeze pe portar.
Camerunezul adus din Liga a doua și-a testat sîngele rece și nervii suporterilor înainte să trimită mingea pe lîngă bulgarul Iliev. Un goalkeeper curajos și spectaculos, bun pe linia porții, în stilul Prunea&Tene, portarii crescuți de Dinamo la sfîrșitul anilor '80.
Bun și 1-1
Rednic a reacționat ciudat imediat după reușita de 1-1, cu încă un fundaș central pe teren, Puljici, în locul marcatorului Essombe. Și apoi cu un cuplu de juniori în atac, Moldoveanu-Patrick Petre. Cu distribuția a doua, Dinamo n-a mai fost capabilă să împingă jocul spre poarta lui Iliev și a rămas să joace pe contre greu de valorificat împotriva unui adversar precaut precum Botoșaniul.
Roș-albii s-au consolat cu punctul ciupit cam greu, dar care îi menține în zona playoff. Iar Miriuță, viitorul "principal" al moldovenilor, a descoperit că va avea de condus un lot cu fotbaliști chiar buni. Periculoși pentru adversari și pentru antrenorul lor, cînd acesta îi supără. Leo Grozavu a pățit-o.
I-a salvat de un penalty
Dinamo putea fi pedepsită din minutul 19, cu o lovitură de pedeapsă pentru gazde. Fulop a primit o minge înaltă în careu, extrema Botoșaniului a atacat balonul, iar Fai, aflat în marcaj, s-a aruncat direct în adversar, pe care l-a dezechilibrat, fără să urmărească și el balonul. Fulop s-a prăbușit, dar Istvan Kovacs a tratat duelul ca pe unul normal și n-a dictat penalty.
"Nu mă încîntă că n-am pierdut, un punct nu ne ajută prea mult, în situația în care ne aflăm noi în clasament. E obligatoriu să ne descurcăm mai bine!"
Gabriel Vașvari, mijlocaș Botoșani"E bine că nu am pierdut, ne mulțumim cu punctul. Păcat că l-am pierdut la pauză pe Essombe, cu contractură musculară. Cu el pe teren poate am fi putut scoate mai mult"
Andrei Marc, fundaș Dinamo"Ne-am revenit, după meciul special cu CFR, în care am avut trei eliminați. Andrei Marc a meritat să poarte banderola, e un fotbalist important pentru Dinamo, activ și în vestiar"
Dorin Rotariu, mijlocaș Dinamo"Au lipsit mulți jucători și a trebuit să încropim o echipă, cu Ghomsi debutant, în a doua repriză cu copiii Patrick și Moldoveanu. Eu am stat pe bancă, dar deciziile le-a luat tot Mircea Rednic, deși a fost suspendat și a stat în tribună"
Iulian Mihăescu, secund Dinamo
80 de străiniau jucat cel puțin un meci în campionat pentru Dinamo. Camerunezul Ghomsi, debutant la Botoșani, a fost al 80-lea all-time și al 12-lea utilizat în acest sezon
{{text}}