Tenis

Înfrîngere pentru Andreea Mitu » Românca a pierdut în turul 1 la Seul

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 21 septembrie 2015

Andreea Mitu a fost eliminată în turul 1 al turneului de la Seul de belgianca Alison Van Uytvanck, cea care a învins-o și în "optimi" la Roland Garros.

Românca a pierdut în trei seturi, scor 6-3, 1-6, 6-7, după o partidă care a durat două ore.

Mitu, locul 84 WTA, a început bine meciul și s-a impus în primul set, scor 6-3. Van Uytvanck, locul 58 WTA, a cîștigat categoric setul doi, 6-1, și a împins meciul în decisiv.

În ultimul set, cele două jucătoare au mers cap la cap, iar la scorul de 5-5 Andreea Mitu a făcut break și a servit pentru a cîștiga partida. Românca nu a putut închide meciul, iar belgianca s-a impus în tie-break, scor 7-2.

În competiția de la Seul mai participă alte două românce, Irina Begu, principala favorită, și Alexandra Dulgheru. Cele două vor juca mîine în turul 1, cu jucătoare venite din calificări.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.