Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - CHIAJNA

Probleme pentru noul star al Stelei? » Kharja a lipsit perioade lungi de timp de pe gazon

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 21 septembrie 2015

 Kharja este cel mai nou transfer al Stelei şi cu siguranţă unul dintre cei mai impresionanţi străini care au venit să evolueze în Liga 1. Marocanul ar putea debuta chiar diseară pentru Steaua împotriva Concordiei Chiajna, de la 21:00, liveTEXT pe GSP.RO.

 Kharja are un CV bun, cu echipe importante în Serie A, la care a bifat meciuri multe din postura de titular.

Totuşi, în ultimul deceniu s-a şi lovit de probleme din cauza cărora a fost nevoit să absenteze perioade lungi de timp.

Sezonul 2006-2007: 12 luni pe bară


În mai 2006, juca ultimul meci pentru Roma, care îl luase împrumut de la Ternana. Roma nu i-a activat clauza de cumpărare şi a revenit la Ternana, care picase în Serie C. Jucătorul a crezut că, nemaifiind în primele două divizii, contractul i s-a reziliat automat şi a plecat la Piacenza, dar litigiul său a durat extrem de mult şi a stat pe bară pînă în august 2007, adică 12 luni!

Sezonul 2009-2010: ligament rupt

S-a accidentat grav la genunchi, a avut nevoie de operaţie la ligament şi a absentat aproape o jumătate de an.

Sezonul 2013-2014: s-a bătut, a fost suspendat


Juca în Qatar, la Al Arabi, şi în timpul unui meci s-a bătut cu un brazilian de la echipa adversă, lucru care a degenerat într-o bătaie generală între jucătorii celor două echipe. A fost găsit principalul responsabil şi a fost suspendat un an. Cum acel meci s-a jucat în martie şi a fost suspendat un an, practic sancţiunea i-a expirat cînd s-a terminat următorul sezon, astfel că el a plecat abia atunci în altă ţară, la Sochaux, în Franţa, unde a jucat abia în noiembrie 2014. Deci o pauză de peste un an şi jumătate.



"A fost un moment de rătăcire cînd m-am bătut cu Nene în meciul Al Gharafa-Al Arabi. Chiar nu sînt un jucător periculos, nu-mi stă în fire să fac așa ceva" a spus Houssine Kharja.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.