Sporturi   •   Tenis   •   WTA GUANGZHOU

UPDATE Simona Halep și-a aflat prima adversară! A pierdut singurul meci disputat împotriva ei » La ce oră se dispută meciul de mîine

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 21 septembrie 2015

Simona Halep se află în China, unde va participa săptămîna aceasta la turneul de la Guangzou.

Românca, locul 2 WTA, este principala favorită a turneului și va juca în turul 1 cu Petra Matrici, locul 128 WTA. Cele două s-au întîlnit o singură dată, în 2011. Atunci, croata s-a impus la turneul de la Copenhaga, în trei seturi, scor 6-3, 5-7, 7-5. Cea mai bună performanță a croatei de 25 de ani a fost în 2012, cînd a jucat finala turneului de la Kuala Lumpur.

Partida se va juca marți, de ora 06:30, ora României. De la ora 05:00 se va disputa partida Monica Niculescu -  Iulia Putințeva.

Înainte de începerea turneului, Halep a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre ultimele rezultate.


"Nu am avut o perioadă lungă pentru a mă relaxa. Am stat cîteva zile în București, cu familia și prietenii.

Din ultimele meciuri trebuie să iau doar lucrurile pozitive. Am jucat 16 meciuri pe hard în această vară și sînt foarte fericită după rezultatul de la US Open. A fost cel mai bun Grand Slam pentru mine, din acest an.

Sînt foarte încrezătoare. Simt că pot cîștiga meciuri grele și că am șansa să joc cel mai bun tenis al meu. Am ales să particip la două turnee în China pentru că știu că am mulți fani aici", a spus Halep, potrivit site-ului WTA.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.