Fotbal   •   Liga 1   •   Dinamo

Alarmă falsă! Accidentările lui Gnohere şi Essombe nu sînt grave

Gnohere și Essombe au venit în această vară la Dinamo, din postura de fotbaliști liberi

Articol de Victor Vrînceanu   —  marți, 22 septembrie 2015

Rednic se poate bizui pe serviciile celor doi atacanţi în partida de joi, cu Brăila, din Cupă.

Mircea Rednic a scăpat de ce îi era cel mai frică! Şi anume să nu aibă nici un vîrf veritabil disponibil pentru jocurile ce urmează. Singurii atacanţi experimentaţi din lotul lui Dinamo, Harlem Gnohere, 27 de ani, şi Marcel Essombe, 27 de ani, sînt în acest moment accidentaţi.

"Bizonul" a resimţit dureri musculare înainte de plecarea spre Botoşani şi a fost lăsat acasă, iar Essombe a fost schimbat la pauza jocului cu Botoşani din cauza unei contracturi musculare.

Conform surselor Gazetei, cei doi au făcut controale medicale amănunţite din care a reieşit faptul că nici unul nu are ceva grav care să necesite repaus prelungit.


Astfel, cei doi vor fi recuperaţi sută la sută pentru meciul din "16"-imile Cupei României, programat peste joi, de la ora 16:30. Atunci, Dinamo o va întîlni pe Dacia Unirea Brăila, formație ce ocupă locul doi în Seria 1 a ligii secunde, la egalitate cu liderul Rapid.

"Sînt foarte mulţumit de cum am jucat pînă acum la Dinamo. Îmi doresc să înscriu cît mai mult. M-am adaptat foarte bine pentru că i-am avut aproape pe Fai şi pe Feussi"

Marcel Essombe, atacant Dinamo

3 goluriîn 4 meciuri a marcat Essombe pentru Dinamo în acest sezon de Liga 1

6,50este media notelor GSP ale lui Essombe


3 goluriîn 8 meciuri a marcat Gnohere pentru Dinamo în acest sezon de Liga 1

6,00este media notelor GSP ale lui Gnohere

Alte știri despre Dinamo:

"Vamă" despre Alioșa

Fostul director general al lui Dinamo, Dinu Gheorghe, a comentat la DigiSport neincluderea lui Alioşa Vojnovici în lot pentru jocul cu Botoşani: "A fost cu temă scoaterea lui Vojnovici din echipă şi faptul că a stat la oficială cu Rednic. Probabil Mircea i-a arătat de sus ce greşeli face echipa, pentru ca în viitoarea etapă, cînd Vojnovici va reveni în primul «11», să nu se mai greşească".

Cu Astra, pe Arena Naţională

Dinamo joacă peste două etape, acasă, cu liderul campionatului, Astra Giurgiu, iar conducătorii "cîinilor" au hotărît să închirieze Naţional Arena, avînd în vedere importanţa jocului. Sursele Gazetei susţin că dinamoviştii se aşteaptă la minimum 25.000 de spectatori, iar cu acest prilej se vor comemora 15 ani de la moartea "Unicului Căpitan" Cătălin Hîldan. Ultraşii din Peluza PCH pregătesc deja o coregrafie grandioasă care îl va avea în prim-plan pe Hîldan.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.