Subiectul ar urma să fie deschis într-o întîlnire cu ministrul Gabriela Szabo, astfel încît titlul obținut de boxerul ieșean Mihai Nistor să fie recunoscut drept compatibil pentru rentă viageră, aidoma unei medalii la un campionat mondial clasic.
"Am reușit să iau titlul mondial, urmează acum cel olimpic". Cu ochii vineți, acoperiți de o pereche de ochelarii fumurii, Mihai Nistor vorbește cu un zîmbet în colțul gurii cînd explică la conferința de presă planurile sale pe termen scurt.
Centura versiunii AIBA a semigreilor, cucerită marți seara la Hamburg (KO în runda a noua împotriva neamțului Erik Pfeifer), stă pe masă, iar boxerul de 25 de ani o privește ca pe un trofeu de care n-ar vrea să se despartă niciodată.
"Alții să se teamă de noi"
"A fost greu, dar am demonstrat că n-am ajuns întîmplător pînă aici. Am bătut în carieră și cubanezi, și americani, și ruși, așa că nu am de ce să mă mai tem pentru competiția de la Rio, de anul viitor", spune băiatul din Erbiceni de Iași. "Altora ar trebui să le fie frică de noi", îl completează antrenorul Relu Auraș, care simte deja gustul viitorului aur olimpic: "Am fost la un pas de marea medalie cu Daniel Dumitrescu la Seul, în '88, și cu Marian Simion la Sydney, în 2000, dar de data asta nu cred că vom mai rata. Mihai are niște calități fantastice!".
Și pune pe tapet o problemă pe care dorește s-o regleze la nivel ministerial: "În mod normal, pentru acest titlu mondial, Mihai ar trebui să primească o rentă viageră. Succesul a fost obținut pe o versiune AIBA care a apărut abia în urmă cu doi ani și nu e cuprinsă în legislație. E un succes mai mare decît un aur la un campionat mondial clasic. Dar o să discut și cu Gabriela Szabo și cu Carmen Tocală ca să găsim o soluție, pentru că Mihai a obținut în realitate un titlu eligibil pentru rentă viageră în contextul actual".
Ce este APB?
Nistor a cucerit titlul mondial APB (AIBA Pro Boxing), care este varianta profesionistă a Federației Internaționale.
Plimbat cu limuzina
Cu conturile blocate și rămasă fără finanțare de la MTS, federația de box n-a intervenit în nici un fel pentru a remarca și a încuraja performanța lui Nistor. De promovarea jucătorului după sosire s-a ocupat cuplul Vasile Cîtea (fost vicepreședinte FRB) - Viorel Sima (ex-secretar general FRB). Cei doi i-au pregătit, ieri, o surpriză lui Nistor: au închiriat o limuzină cu care l-au plimbat circa 30 de minute prin București.
"Am discutat cu omul de afaceri Mihai Craiu, iar el a spus că dorește să se implice pentru a organiza anul viitor, la Iași sau la Bacău, meciul prin care Mihai să-și apere centura"
Viorel Sima, fost secretar general FRB
{{text}}