Campionate

Sepp Blatter este anchetat pentru corupție » Biroul președintelui FIFA a fost percheziționat azi

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 25 septembrie 2015

Sepp Blatter, președintele FIFA, a fost audiat de procurorii elvețieni în calitate de suspect, fiind acuzat că a prejudiciat bugetul forului internațional cu două milioane de franci.

Autoritățile elvețiene îl suspectează pe Blatter că a semnat un contract defavorabil FIFA cu Uniunea caraibiană de fotbal și ar fi acționat contrar intereselor forului internațional, respectiv FIFA Marketing & TV SA. Biroul președintelui FIFA a fost percheziționat de autorități. Aceste fapte datează din 2005. 

Un alt motiv de suspiciune la adresa lui Blatter îl reprezită o "plată necuvenită" de două milioane de franci elvețieni, făcută în 2011 către președintele UEFA, Michel Platini.

Concret, Blatter este anchetat pentru delapidare și gestionare frauduloasă a fondurilor forului internațional.

FIFA a anulat conferința de presă pe care Blatter urma să o susțină azi la Zurich.

Sepp Blatter a negat orice implicare, însă anchetatorii au confirmat pentru BBC că președintele FIFA este anchetat pentru corupție.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.