Fotbal   •   Liga 1   •   CHIAJNA - DINAMO, AZI, 21:00, GSP.RO, DIGI 1, DOLCE 1, LOOK

Gnohere singur » Dinamo se bazează în ofensivă diseară doar pe ”Bizon”, 6 goluri în 10 partide

Articol de Eduard Apostol   —  luni, 28 septembrie 2015

Essombe încă nu s-a refăcut din punct de vedere medical, iar dinamoviștii n-ar vrea să riște folosirea lui

"Bizonul" și atît. Dinamo îl are doar pe Harlem Gnohere disponibil pentru meciul de la Chiajna, Marcel Essombe, colegul său de cameră, nefiind refăcut sută la sută ca să poată fi folosit. Camerunezul s-a ales cu probleme musculare la meciul cu FC Botoșani (1-1), fiind schimbat la pauză, și n-a făcut deplasarea la Brăila, pentru meciul de Cupă, tocmai pentru a se reface în vederea partidei cu Concordia. Essombe încă resimte dureri, iar staff-ul tehnic vrea să-l menajeze pe mai departe, nedorind să riște pierderea lui pentru restul lui 2015.

Gnohere va începe din primul minut contra ilfovenilor, chiar dacă are și el dureri după ce-a evoluat pe terenul greu de la Brăila. "Bizonul" a transmis conducerii că nu riscă nimic jucînd, mai ales că a fost menajat ultimul sfert de oră, după ce-a marcat un hattrick în Cupa României.

1 golla 85 de minute jucate a înscris Essombe pentru Dinamo, pînă acum. Are 3 reușite în 4 partide


3 reușiteare Gnohere în campionat, alte 3 în meciul de Cupă cu Dacia Unirea

Niculae se reapucă de fotbal

N-a mai jucat de cinci luni, însă nu renunță la fotbal, chiar dacă n-a efectuat pregătirea de vară și este liber de contract. Marius Niculae, 34 de ani, și-a exersat abilitățile și pe pistă, la karting, dar se gîndește tot la fotbal: "Zilele astea, sută la sută voi semna cu o echipă. Nu știu încă dacă în România sau în străinătate, însă sigur voi reveni pe teren. Cred că mai pot juca la un nivel performant".

Rednic, come-back


Rednic revine pe bancă diseară, după două meciuri de suspendare, în care echipa a fost dirijată de pe margine de Iulian Mihăiescu. "Puriul" are un singur duel în palmares contra Concordiei, un eșec, 0-2, pe vremea cînd era la Astra, iar ilfovenii erau antrenați de Laurențiu Reghecampf.

Impresionat

Cosmin Moți, acum la Ludogoreț, consideră că Dinamo poate să lupte din nou la cîștigarea campionatului, ultimul titlu fiind cucerit în 2007: "Îmi pare bine că ai mei s-au pus pe treabă și văd că sînt sus în clasament. «Cîinii» au jucători buni, își fac meseria cum trebuie și dau goluri. Bravo! Cred că s-a făcut un mix bun între cei maturi și tinerii care vin din urmă. Iar Dinamo se poate lupta la titlu".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.