Mânjii lu Gică Hagi au pășit cu dreptul în UEFA Youth League. Viitorul a remizat aseară în Belarus, 2-2 cu FC Minsk, și are prima șansă la calificarea în turul doi.
Înființată în urmă cu numai 6 ani, Academia "Gheorghe Hagi" a trecut la Minsk primul test adevărat. Campionii "republicani" ai României, rezultatul proiectului Next 11, susținut de Pepsi, sponsor oficial al Ligii Campionilor, au obținut un egal important în Belarus, reușind să revină de la 0-2.
Jucătorii pregătiți de Vasile Mănăilă au primit rapid două goluri în debutul meciului. Bessmertny (6) și Bakhar (19) au reușit să-l învingă pe Tordai după două acțiuni rapide. Emoțiile au trecut însă, după ce "briliantul" Răzvan Marin a reușit să reducă din handicap dintr-o lovitură de pedeapsă.
Chiar și fără Ianis Hagi, oprit de "Rege" la prima echipă, campionii României au făcut un joc bun și au izbutit să revină în meci prin Ciobanu (67), iar spre final puteau obține chiar victoria, grație unui joc colectiv de calitate. Paradele lui Kurshubadze au menținut însă egalitatea pînă la finalul partidei.
Manșa retur va avea loc pe 20 octombrie, la Ovidiu, cînd și un egal (0-0 sau 1-1) poate asigura calificarea. În turul doi, Viitorul va evolua împotriva învingătoarei dintre Pribram și Zimbru Chișinău.
Rezultatul obținut la Minsk de Viitorul demonstrează că proiectul Next 11, care și-a luat un angajament față de viitorul fotbalului românesc, începe să dea roade. Academia "Gheorghe Hagi" este cel mai mare proiect privat din Estul Europei pentru inițierea, formarea și educarea tinerelor talente în fotbal. În cei peste 4 ani de existență a programului Next 11, numeroși sportivi au beneficiat de formare și au atins performanța, grație investiției Pepsi în pregătirea generațiilor viitoare de jucători de talie mondială.
Începand cu luna iulie, PepsiCo a devenit sponsor oficial al UEFA. Principalele branduri incluse în programul de sponsorizare sînt Lay's, Gatorade, Pepsi MAX și Pepsi, iar ulterior se vor alatură programului și Doritos, Lipton și 7UP.
Cu o tradiție solidă în sprijinirea tinerilor sportivi din fotbal la nivel național și internațional, Pepsi susține fotbalul de calitate și efortul lui Gică Hagi de a oferi condiții optime și de a încuraja pregătirea viitoarei generații de fotbaliști de top ai României.
FC Minsk – Viitorul 2-2
Bessmertny (6) și Bakhar (19) / R. Marin (25), Ciobanu (67)
FC Minsk: Kurshubadze - Ivanov, Dyleuski, Kapskii, Nikulin - Lavets, Tarkanau - Bessmertny, Hramyka, Bakhar - Shauchenka
Viitorul: Tordai - Rogoza, V. Ghiță, Kilyen, D. Panait - R. Marin, Nedelcu, Casap - A. Ciobanu, Fl. Coman, Cicaldău. Rezerve: Dur-Bozoancă - D. Dumitrescu, M. Șandru, I. Trîncă, R. Grecu, C. Ene, T. Căpușă
Cum se desfășoară UEFA Youth League
Începînd cu acest sezon vor participa, pe lîngă reprezentantele echipelor calificate în grupe Champions League, și campioanele naționale la juniori A. Primele vor fi împărțite în grupe, la fel ca la seniori, în timp ce campioanele se vor înfrunta în două tururi eliminatorii.
Cele 8 echipe calificate din "ruta campioanelor naționale" se vor întîlni cu cele clasate pe locul 2 în grupe. Începînd cu această fază, toate confruntările se vor desfășura într-o singură manșă. Învingătoarele vor merge în optimi, unde vor evolua împotriva cîștigătoarelor de grupe.
{{text}}