Secretarul general Carmen Tocală a anunțat că Ordinul 460 din 2010, care legalizează premierile în sport, "a fost abrogat. Verificăm statutele tuturor federațiilor, nu doar pe-ale celor de la arte marțiale!"
Dezvăluirile din ediția de ieri a Gazetei Sporturilor, despre modul în care FR Kempo a încasat sute de mii de euro de la MTS, sub formă de premieri de la Mondiale, deși nu avea legal în Statut respectivele ramuri de sport, au declanșat o reacție fără precedent la MTS.
Tot ieri, Carmen Tocală anunța că a cerut abrogarea Ordinului 460/03.06.2010, emis de fostul ministru al sportului, Doina Melinte, prin care erau posibile aceste premieri. "Nu vorbim doar de artele marțiale, ci de toate sporturile! Chiar mulțumesc Gazetei Sporturilor că a semnalat aceste lucruri! De trei ani aștept să facem curățenie în artele marțiale și nu numai! Articolul din Gazetă ne-a dat ocazia să ne autosesizăm. Vom verifica toate federațiile, toate statutele!", a spus Tocală. De ce MTS nu a făcut acest lucru în ultimii 15 ani, de cînd a fost emisă Legea Sportului, rămîne un mister.
"Verificăm toate federațiile, din 2000 încoace!"
Adică, așa cum anticipa Amatto Zaharia, președintele FR Kempo, "s-a deschis Cutia Pandorei". Iar acum, MTS vrea să facă ordine în praful și tonele de nereguli care s-au strîns prin sertare din 2000 încoace.
"De acest demers se va ocupa Direcţia Politici, strategii și performanță sportivă, condusă de Janeta Iliescu. Am strîns toate statutele, CIS-urile, verificăm la ce competiții aveau voie să participe și care puteau fi premiate. Sînt probleme la atletism, la scrimă, la box, că nu au unele probe trecute în statut. Pînă rezolvăm, blocăm toate premierile! Și le verificăm pe cele din urmă. S-ar putea ca unii sportivi să dea banii înapoi. Nu vreau asta, ar fi păcat! S-ar putea să fie lacune legislative și din partea noastră. Să fie un moment zero în sportul românesc! Toate federațiile trebuie să-și pună la punct statutele, pe discipline! Comisia va face o analiză, în baza căreia vom cere fie emis un alt Ordin pentru premieri. Să vedem la cîte Campionate Mondiale și Europene participă fiecare, cine le organizează, la ce probe, dacă le au în statute. Să fie aceleași reguli pentru toată lumea! Poate va fi nevoie să aducem și modificări la Legea Sportului!", a precizat Carmen Tocală.
"Cei de la FRAM cer participarea la o Balcaniadă. Era gata să semnez, dar poate greșeam, acum nu mai semnez! Nu știu ce-i aia Balcanic Open, trebuie să verificăm, că nu-l au în statut"
Carmen Tocală, secretar de stat MTS"Sînt surprins de reacția doamnei Tocală. Să nu bage toate artele marţiale în aceeași oală cu FR Kempo! Oricum, acel Ordin 460 era discriminatoriu. Sîntem gata să dicutăm despre asta!"
Florentin Marinescu, președinte FRAM"Mi se pare pripită reacția doamnei Tocală. Ani la rînd s-a finanțat ilegal FR Kempo. Să se facă o anchetă mai întîi, nu să aibă de suferit multe alte federații, fiindcă se opresc premierile!"
George Stanciu, președinte FMMA
Nistor nu poate fi premiat
Într-o situaţie similară celor de la MMA se află acum şi proaspătul campion mondial Mihai Nistor (foto). MTS nu-l poate premia pe singurul pugilist român calificat pînă în prezent la JO Rio 2016 din cauză că FR Box nu a apucat să-şi introducă în statut noua disciplină AIBA Pro Boxing, adică divizia profesionistă a boxului amator. "Nu putem să-l premiem pe acest sportiv pentru că această disciplină nu este omologată în România", a declarat ieri secretarul de stat Carmen Tocală după ce, împreună cu ministrul Gabriela Szabo, l-a felicitat, la sediul MTS, pe Nistor.
15.000.000 de leia fost suma premierilor de la MTS în 2014 pentru toți sportivii medaliați la CM și CE, jumătate din bani ajungînd la cele 8 federații de arte marțiale
"La Europenele de Karate Skdun din aprilie 2014, unde România a cucerit 104 medalii, am stat şi m-am întrebat cînd s-au mai întrecut sportivii dacă imnul a fost cîntat de atîtea ori?!"
Carmen Tocală, secretar de stat
Taekwondo, singura disciplină olimpică
Dintre cele 8 federaţii naţionale de arte marţiale şi karate, doar una singură are disciplina inclusă în programul Jocurilor Olimpice: cea de taekwondo. Aceasta a primit la capitolul premieri o sumă mică în comparaţie cu celelalte 7 federaţii, respectiv 19.970 de lei. "E o disciplină olimpică şi întrecerile sînt riguroase. Nu-i o joacă. Aşa se explică numărul redus de medalii cucerite de taekwondo-ul românesc la Mondiale şi Europene", a declarat Tocală.
{{text}}