Marius Șumudică a fost foarte emoționat la conferința de presă de după meciul cîștigat în fața lui Dinamo, scor 1-0.
Tehnicianul Astrei a povestit cum i-a venit ideea de a aduce o coroană la comemorarea a 15 ani de la decesul lui Cătălin Hîldan și a făcut o mărturisire șocantă din timpul tinereții sale.
"Am văzut că Totti a depus o coroană de flori pentru un copil mort și mi-a venit ideea să fac și eu asta pentru Cătălin Hîldan. Cînd mă duc la biserică, printre cele şapte lumănări pe care le aprind, una este pentru el. Vă dau cuvîntul meu de onoare că sînt un om credincios. Credinţa m-a ajutat să revin dintr-un moment în care cariera mea era la pămînt, eram băgat în nişte lucruri pînă în gît, eram într-un moment critic al vieții.
Acum 12 ani o luasem razna rău de tot, aveam mari probleme cu cazinourile, cu jocurile de noroc, asta este o boală. Aveam nevoie de ajutor şi credinţa m-a ajutat. Lîngă mine a fost duhovnicul meu de la Bistriţa, el m-a scăpat de această boală. După ce m-am lăsat, m-am dus la toate cazinourile şi le-am spus să mă treacă pe «blacklist», pe lista persoanelor care nu au dreptul să intre în cazinoul respectiv. Important e că am trecut peste asta", a spus Șumudică, conform Prosport.
{{text}}