Jurnalistul britanic Neil Harman a adunat într-un volum inedit poveștile , momentele, frînturile de întîmplare pe care le-a trăit alături de jucători celebri, la turnee importante
Cartea " În culisele tenisului" cuprinde povești speciale toarse cu talent de un ziarist controversat. Neil Harman a scris tenis la cel mai înalt nivel, pentru The Daily Mail, Sunday Telepgraph și The Times. În iulie 2014, cineva a aflat că Harman, ziarist multipremiat și aplaudat, a plagiat textele altor autori și le-a introdus, ca și cum ar fi fost ale sale, în anuarul dedicat turneului de la Wimbledon, de care se ocupă din 2004.
"Știam totuși că Rafa nu va risca prostește, dat fiind că în joc era sănătatea lui. Nu era genul de om să facă asta și, oricum, unchiul Tom, nu l-ar fi lăsat să facă așa ceva"
În culisele tenisului
The Times l-a dat afară, poveștile însă au rămas. În cartea scoasă în România de editura Publica, Harman aduce mai aproape, cu cuvinte meșteșugite, senzații trăite la marele competiții și portrete neobișnuite ale unor sportivi cunoscuți, dar și observații făcute din mijlocul fenomenului, prețioase și, uneori, surprinzătoare.
Locuri speciale
În primul rând, cartea lui Harman te face să călătorești acolo, chiar dacă nu te miști de pe canapea. Iatş o exemplificare: "Pentru cea de-a 22-a oară în ceea ce mă privea, drumurile m-au dus la Monte Carlo Country Club, care, de fapt, nu se afla exact în Monte Carlo, ci în Roquebrune-Cap-Martin, o micuță localitate din colțul de sud-est al Franței. Clubul de aici este demn de un Cezanne ori Renoir; terenurile au culoarea ardeilor iuți, cerul este radios, marea – pe jumătate întunecată, pe cealaltă, albastru-deschis – și peste tot vezi acoperișuri de teracotă și oameni frumoși".
"Eram în camera de hotel din Florida cu Andy Murray. Am pornit televizotul unde era o știre oribilă despre atacul armat de la școala Sandy hook din Connecticut. Îmi puteam imagina cum se simțea Andy văzînd această știre, el supraviețuind masacrului de la Dunblane din 1996"
În culisele tenisului
Martor la reveniri
Apropo de oameni. Iată o bucată confidențială de Roger Federer, făcînd cu ochiul de la Wimbledon, anul 2012. "Lui Federer i se mai întîmplase să sughită în primele tururi ale unui turneu important, dar asta îl motiva, de obicei, să facă fapte mari, de parcă ar fi fost nevoie de cineva care să-i dea un imbold ca să se trezească. Acel cineva a fost Benneteau și, în setul al cincilea, după un tiebreak delicios jucat de Federer, «rezistența franceză» a sucombat. Se spunea înainte de meci, pe bună dreptate, că Federer avea foarte multe de demonstrat".
Deși trece bine de 500 de pagini, cartea lui Harman se citește ușor, pentru că este logică, fluentă și bine scrisă. Autorul știe să-și sublinieze și să se pună în valoare prin relațiile strînse pe care le-a clădit cu cei mai buni și mai interesanți jucători ai planetei.
Vorbește despre dopaj
Înspre finalul volumului, Harman își pune întrebări legate de substanțele interzise și rolul lor în tenis. În contextul dezvăluirii din 2012, care făcea din ciclistul Lance Armstrong un trișor și un mincinos, Harman a simțit nevoia să facă un strop de lumină și în tenis. "Au apărut mai multe pagini pe internet care articulau, cît se poate de hotărît, că în tenis se ascundea ceva și autorii acestora nu voiau să dea înapoi pînă cînd cineva din fruntea clasamentelor nu era deconspirat ca fals campion care se dopează", scrie jurnalistul.
În culisele tenisului
Autor: Neil Harman
Traducere: Irene Cristescu și Claudiu Oancea
Editura: Publica
Colecția: Victoria Books
Pagini: 552
Preţ: 43 lei
{{text}}