GSP special   •   Recenzii   •   CRONICĂ DE CARTE

În carte, Stefanie Maria Graf nu vorbește din propria-i perspectivă » Cea mai serioasă dintre legende

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 06 octombrie 2015

O jurnalistă, Sue Hardy, i-a spus povestea, fără înflorituri, disecînd un personaj celebru între imagine publică și tulburări personale

Volumul nu urmează un fir cronologic strict. Nicidecum. El începe cu anul de grație 1995 cu o introducere bruscă în cariera și în viața uneia dintre cele mai valoroase sportive ale planetei – în care Steffi Graf cîștigase toate cele trei turnee de Mare Șlem la care luase parte și Turneul Campionelor și reușise 47 de victorii în 49 de partide, adică 95,9% victorie.

Da, nu era ca 1988, cînd făcuse Marele Șlem, mai ales că debutase prost. O accidentare la spate a țintuit-o departe de teren timp de aproape jumătate de an o făcuse să piardă prima poziție a clasamentului WTA.

Monica revine


Dacă lucrurile în plan sportiv luaseră pînă la urmă o turnură fericită, în plan personal Steffi avea să treacă prin ce e mai rău. Rivala Monica Seleș se pregătea de revenire, după ce în 1993 fusese înjunghiată de un fan turbat al lui Steffi, dar nu asta era vestea cea rea – deși Sue Hardy consideră că reîntoarcerea americancei a umbrit orice triumf al lui Graf din acel an. Arestarea tatălui ei, Peter, pentru evaziune fiscală a fost cu adevărat lovitura cea mai grea din acel an agitat. Iar după victoria de la US Open a fost nevoită să suporte și atacul verbal al tatălui Monicăi, un semn minor al întregii situații încordate dintre cele două tabere: "Dacă aș fi fost Steffi Graf, nu aș fi jucat în niciun turneu pentru un an. Nu mi-aș fi dorit să fiu ««Cuțitul numărul 1»», pentru ca apoi să mulțumesc, într-un interviu, noii mele rachete".

Se tîra după racheta tatălui

De-abia din al doilea capitol, povestea își recapată firul temporal logic. Cu anul 1987, în care Graf a apărut, cu promisiuni de stea scînteietoare, și a cucerit primul său titlu de Mare Șlem. Primul din cele 22.

Hardy vorbește și despre copilăria lui Steffi și despre faptul că tatăl său a vrut, de fapt, să se apuce primul de tenis, pe la 27 de ani. Chiar a jucat la nivel de amator și și-a luat certificatul de antrenor. "De fiecare dată cînd se întorcea acasă după un meci greu, Peter își arunca geanta pe podea și se întindea pentru o binemeritată odihnă. Steffi, în schimb, avea alte idei. Se tîra la geanta lui Peter, scotea o rachetă și-l implora să se joace cu ea", scrie Hardy, evidențiindu-l pe Peter Graf drept șlefuitor initial al talentului și al chefului de joc al fetiței.


Paginile acestea nu includ povestea de după tenis a nemțoaicei, nici viața de familie. Cărții îi lipsește puțin atingerea personală a eroinei despre care se vorbește în paginile ei. Toată lumea vorbește, în timp ce Steffi o face prea puțin, doar sub forma amintirilor și declarațiilor din vremea respectivă. Totuși ea însăși declara că faima nu a fost un lucru pe care să și-l fi dorit, iar lumina reflectoarelor nu a impresionat-o niciodată.

Talent și sacrificiu

Capitolul 4 este unul special. Autoarea se oprește din torsul vieții și carierei jucătoarei germane și încearcă să stabilească trăsăturile de caracter ale unui campion, indiferent din ce domeniu ar proveni el. "Sacrificiu. Renunțarea la plăcerile lumii de dragul antrenamentului și o determinare bolnavă de a reuși", credea Richard Gonzalez, tenisman al anilor ’50. "Cred că ajung în vîrf doar cei ce nu sunt normali", spunea Boris Becker. "Nu aș fi ajuns unde sînt azi dacă nu aș fi fost o persoană stabile, disciplinată, ambițioasă", declara, la un moment, și Steffi Graf.

Steffi: Putere publică, durere personală

Autor: Sue Heady

Editura: Publica

Colecția: Victoria Books

Pagini: 220

Preţ: 39 lei

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.