La scurt timp după ce Steaua a emis un comunicat în care neagă orice implicare în scandalul din Singapore, privind partide aranjate de mafia pariurilor, clubul roș-albastru a anunțat încheierea unui parteneriat cu o casă de pariuri.
"Steaua nu a fost si nu este implicata in meciuri trucate! Fotbal Club Steaua București regretă faptul că numele clubului a fost implicat, fără voie, într-un rechizitoriu legat de trucarea unor meciuri din 2013 și neagă orice implicare în astfel de practici.
Sperăm ca anchetele oficiale să aducă lumina în acest caz, în care clubul nostru pare sa fie implicat doar ca și victimă colaterală și ne exprimăm, încă o dată, dezămagirea cu privire la acest lucru", se arată în comunicatul Stelei. Citește aici toate detaliile - De unde a început scandalul, ce meciuri sînt acuzate, cine a fost arestat
Parteneriat cu o casă de pariuri
La puțin timp după ce au postat pe Facebook și pe site-ul oficial acest comunicat, Steaua a anunțat că a încheiat un partneriat cu o casă de pariuri. Cele două comunicate au fost postate unul după altul, într-o alăturare amuzantă și nefericită pentru clubul roș-albastru.
"FC Steaua și NetBet vor lansa acțiuni promoționale comune, vor oferi fanilor nu numai meciuri tari de fotbal sau cote bune la pariuri, ci și stimulente, bonusuri, promoții și invitații la marile partide și multe alte surprize în premieră în România", se arată în comunicatul Stelei.
{{text}}