După ce a văzut din tribune România – Canada (17-15), reporterul Associated Presss, Jerome Pugmire, a fost impresionat de sîngele rece al românilor şi de curajul antrenorului Lynn Howell.
- Cum s-a văzut de pe stadion România – Canada?
- Românii au pus multă pasiune în joc şi multă tenacitate, pentru a întoarce scorul de la 0-15 la 17-15. Cît sînge rece i-a trebuit lui Florin Vlaicu, să transforme un penalty, cu trei minute înainte de final! Dar marea inspiraţie a venit, după părerea mea, de la Mihai Macovei, cel care a ţinut echipa în joc, transformînd două eseuri. Şi antrenorul galez Lynn Howell are un mare merit în această victorie. A luat decizii curajoase în timpul meciului. A ales grămada şi marginile, în loc să vîneze penaltyuri. Aşa au reuşit românii să-I preseze pe canadieni, în repriza a doua.
- După părerea ta, care e distanţa între rugby-ul românesc şi rugby-ul celor Şase Naţiuni?
- Sînteţi încă departe. România are atacanţii foarte puternici, un joc deschis excelent, grămezi bune. Dar n-aveţi încă o linie de treisferturi destul de bună pentru a concura cu echipele din Turneul celor Şase Naţiuni. În meciul cu Canada, de cîteva ori, fundaşii au scăpat balonul şi au frînat jocul. Jocul României se apropie cel mai mult de jocul Italiei, viitorul adversar, de altfel, la Cupa Mondială. Dar Italia are o echipă mai experimentată. Dacă aţi juca de zece ori cu ei, italienii ar cîştiga de opt ori. Cred că rugbyul românesc are o bază solidă, de la care poate creşte frumos, mai ales că în Bucureşti există şapte cluburi profesioniste.
"Fanii români au cîntat încă o oră după meci!"
- Cum ţi s-au părut fanii României prezenţi la turneu?
- Au venit mai mulţi canadieni, dar românii au cîntat cel mai tare, tot meciul. Chiar lîngă masa presei, era un grup de 30-40 de români. Aveau un adevărat repertoriu, pe lîngă "Ro-man-ia, Ro-man-ia". La mai mult de o oră după meci, încă îi auzeam pe fanii "tricolori" cîntînd.
- În materie de suporteri, pe unde se află România la turneu?
- Mie mi-au făcut o impresie bună, sînt paşnici, zgomotoşi, pasionaţi şi-şi susţin cu adevărat favoriţii. Mi se pare că sînt mai apropiaţi de echipa lor decît fanii altor "naţionale". Cred că jucătorii români simt legătura asta cînd sînt pe teren. Se vede şi din felul cum salută publicul după meciuri: arată spre galeria lor şi îi aplaudă pe fani.
"Japonia e şocul, nu eliminarea Angliei"
- Ce impact a avut eliminarea Angliei, ţara gazdă, asupra atmosferei generale de la Cupa Mondială?
- A avut un impact mai slab decît s-ar putea crede. La această Cupă Mondială au venit mai mulţi suporteri ca niciodată, din toate ţările participante. Şi apoi cu atîtea echipe frumoase, cu atîtea meciuri tari, nu te mai sinchiseşti prea mult că Anglia a fost eliminată, ce mare lucru? Doar dacă nu eşti cumva fan englez sau rugbyst englez…
- Ce are diferit această Cupă Mondială faţă de celelalte două la care ai fost ca jurnalist?
- Ce are diferit? Şapte litere, o singură ţară: JAPONIA. Ea a fost şocul. Victoria cu Africa de Sud, chiar la început, a luminat întreg turneul. E una dintre cele mai mari surprize din istoria rugbyului şi nu doar a rugbyului, a sportului, în general. Greu de uitat pasiunea uimitoare cu care şi-au încurajat fanii niponi echipa, pe micul stadion din Brighton, de doar 20.000 de locuri! În fiecare minut, simţeai aproape fizic credinţa lor în victorie, o vedeai cum creşte înăuntrul lor. O auzeai în vocile lor, cînd îşi încurajau jucătorii. Cînd au jucat cu Samoa, cîştigînd cu 26-5, în Japonia 25 de milioane de oameni au văzut meciul la. Cu 4 milioane peste vechiul lor record de audienţă pentru un meci de rugby. Şi gîndiţi-vă că următoarea Cupă Mondială va fi în Japonia!
CV
Jerome Pugmire (foto) este jurnalist sportiv şi lucrează din 2003 la Associated Press, secţia din Paris, pe domeniile fotbal, rugby, ciclism şi Formula 1. Se află pentru a treia oară la Cupa Mondială de rugby, după ediţiile din Franţa, 2007, şi Noua Zeelandă, 2011.
{{text}}