Liga 2

Istoria în direct » Prima victorie a Rapidului la Călăraşi. Au mai existat alte două dueluri, în B, înainte de '89

Articol de Eduard Apostol, Victor Vrînceanu  —  Thursday 8th of October 2015 12:00

Dunărenii au savurat ieri meciul ca pe un eveniment major în viaţa lor. Dar au pierdut şi invincibilitatea din actuala ediţie de campionat

Scaune galbene şi albastre luate de pe fostul "23 August". Curate. Oameni care au reînvăţat drumul la stadion după aproape două decenii de liga a treia, în cel mai bun caz. Călăraşiul are la meciuri mulţi bărbaţi, de toate vîrstele, şi puţine domnişoare care vin la arenă pentru selfie-uri. Partida de aseară a fost aşteptată cu interes în urbea de 60.000 de suflete.

Era a treia confruntare "a vieţii" pentru Călăraşi, după meciul de Cupă cu Steaua din 1998 şi după amicalul cu iz de sindrofie cu Dinamo din 2007. Oamenii s-au învoit de la serviciu, 2.680 au plătit 10 lei tichetul de intrare, alţi vreo 2.000 s-au "descurcat" să vadă partida live.

Există viaţă şi-n fotbalul mic

În faţa zonei vestiarelor, într-o grădină cu flori, este "Tribuna fotbaliştilor". Sună frumos, doar că evenimentul din teren a fost modest. De ţară. Băieţii s-au chinuit, inimoşi mulţi, dar sare mingea din unii ca din colţul mesei. Cum s-a pornit duelul, galeria Dunării şi-a etalat coregrafia a la Bombonera, cîteva role de hîrtie albă aruncate pe iarbă.

La peluză, peste 300 de rapidişti au interpretat cîntecele celebre ale casei, la care s-au adăugat melodiile antirivali. Ganea mare, Ionel, antrenorul Dunării, a fost cu gura pe junii lui, a ştiut să pună şi presiune pe arbitri, însă rapidiştii au avut o singură mare ocazie şi au înscris. Robuste (71), cu faze ilare în propria defensivă, a fost oportunist la poarta cealaltă şi a marcat după un corner.

Nu mai contează dacă s-a lovit au ba mingea de el, 3 puncte savurate de Alexa și compania, care au ştiut să joace un catenaccio victorios. Golgeterul ligii secunde, Valentin Alexandru, a avut două mari oportunităţi de a înscrie pe final, însă bucureștenii au fost de netrecut.

Călărăşenii au reprezentat un public cuminte. Încă se mai savurează programele de meci de hîrtie, se mai sună prietenii pentru a afla rezultatele etapei, după care se discută la o bere ce a fost la stadion. Şi se aşteaptă următorul duel istoric pentru oraş.

Dunărea Călăraşi - Rapid 0-1 (0-0)

A marcat: Robuste (71)

Dunărea: C. Lungu - Tenea, B. Panait, M. Popescu, M. Mureşan - Preoteasa (Sg. Popescu 77) - L. Buş (Kanda 58), S. Matei, Alami, Vădrariu (A. Stoica 77) - V. Alexandru. Antrenor Ionel Ganea

Rapid: Pulpo - Kusnir, Robuste, Ferran, N. Vasile (Josl 87) - Wilfred - Tudoran (G. Ganea 90+1), Luque (Martin 18), Trandu, I. Popa - Cioablă. Antrenor Dan Alexa

"E mai dificil în tribună, trebuie să te cenzurezi. Nu ştiu cîte echipe vor bate la Călăraşi. Eu vreau să intru în istoria Rapidului!"
Dan Alexa, antrenor Rapid

"Nu trebuia să pierdem niciodată, dar, cîteodată, arbitrii sînt ostili. Mergem înainte! Nu contează că m-am întîlnit cu Rapid, eu reprezint Călăraşiul"
Ionel Ganea, antrenor Dunărea

Ganea mare şi Ganea mic

Nu s-au salutat înainte de meci, dar tatăl şi fiul, adversari ieri la Călăraşi, s-au întreţinut în familie, după. Mai mult, Ionel şi George Ganea au schimbat cîteva pase pe gazon. "Gata, am predat ştafeta, sînt mîndru de cel mic! Are calităţi, nu e fricos, care e un mare atu", a spus seniorul, antrenorul Dunării. Puştiul, 16 ani, n-a fost deloc timid: "L-am studiat mult pe tata, am văzut filmuleţe cu el. Eu am agilitate, nu sînt pe forţă ca el, dar i-am moştenit agresivitatea".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.