Meciul dintre Chindia Tîrgoviște și FC Caransebeș (3-0) i-a îmbogățit pe pariori, care au mizat sume imense pe victoria gazdelor atît la pauză, cît și la final.
La foarte multe case de pariuri atît din țară cît și online s-au pariat sume frumoase pe acest meci. Spre exemplu, în Timișoara, un parior a mizat 500 lei pe 1 pauză 1 final, cota 3.15. A încasat mai bine de 1500 de lei.
Cota a ajuns rapid la 2.50, iar acest lucru se întîmplă doar atunci cînd se pariază bani mulți pe același pariu.
Online lucrurile au mers tot mai bine pentru pariori. Cota era 3.4, iar un curajos om a încasat mai bine de 6000 de lei după o investiție de 2.000 de lei.
“Tot orașul Caransebeș a pus azi pe Chindia, toate combinațiile posibile, 1 solist 1/1 pauză final, 1 și minim 3 goluri, etc. Pînă și angajatele caselor de pariuri au fost sigure de victoria Chindiei”, povestește Flavius Covaci, un parior care a dezvăluit aceste lucruri pe pagina sa de Facebook anunță dbsport.ro.
Sursa citată mai notează faptul că s-ar fi pariat bani mulți și pe o eliminare, lucru care s-a întîmplat în ultimele 15 minute.
{{text}}