Liga 1

Celebra revistă "FourFourTwo" scrie în termeni duri despre Mirel Rădoi: "Du-te înapoi la şcoală! Pînă atunci, gura mică!"

+1 Foto
Mirel Rădoi s-a înscris la Școala de Antrenori... din Moldova

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  Saturday 10th of October 2015 12:00

Englezii scriu ironic că "Rădoi n-a trecut testul la algebră" şi că e nevoit să se apuce de învățat pentru a putea da din nou indicaţii.

Cazul "Mirel Rădoi, antrenor fără licenţă" nu reprezintă un subiect doar în fotbalul românesc. Situaţia lui a atras atenţia chiar şi în Marea Britanie. Celebra Revistă "FourFourTwo", una dintre cele mai apreciate şi bine documentate reviste de fotbal de pe continent, conţine în numărul de noiembrie un articol pe jumătate de pagină despre tehnicianul Stelei.

"Trebuie să treacă examenul copiilor"

Sub titlul "Du-te înapoi la şcoală! Şi nu mai vorbi!", englezii scriu despre problemele pe care fostul mare fotbalist al roş-albaştrilor le-a întîmpinat din cauza lipsei unui document care să-i ateste calitate de antrenor.

"Dacă antrenorul celor de la Steaua Bucureşti vrea să discute cu jucătorii săi, mai întîi trebuie să treacă examenul copiilor. Poate n-a trecut testul la algebră sau poate nu a terminat nici eseul despre cartea ««Să ucizi o pasăre cîntătoare»». Oricare ar fi motivul, el a primit cea mai aspră sancţiune, i s-a spus să-şi dea examenele de la şcoală dacă vrea să mai vorbească cu jucătorii săi", se scrie în "FourFourTwo".

"Numirea lui Rădoi la Steaua a venit ca o mare surpriză. El e o legendă a clubului, a jucat şi de 67 de ori în naţionala României, a fost pus să ocupe cel mai important post la cel mai important club din ţara lui, în ciuda faptului că n-a avut niciodată cursuri pentru calificarea de antrenor. Tocmai de aceea a avut un asistent în persoana lui Massimo Pedrazzini, deţinător de licenţă de antrenor", mai notează cei de la respectiva revistă.

"Pînă atunci, gura mică!"

Concluzia lui "FourFourTwo"?: "Rădoi nu poate începe cariera de antrenor pînă nu trece examenele de la şcoală, aşa că trebuie să se întoarcă din nou în clasă. ««Am jucat o dată la trei zile, deci mi-a fost imposibil să mă duc să-mi dau examenele, dar o voi face»», subliniază Rădoi. Pînă atunci, gura mică!".

Rădoi ironizat, Hagi lăudat!

Chiar în acelaşi număr, noiembrie 2015, revista "FourFourTwo" dedică spaţiu, într-o altă pagină, şi unui alt român. La rubrica "Legendele vorbesc", englezii scriu despre Gică Hagi şi despre proiectul său de la Academie. "Cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor produce acum viitoarele staruri într-un club construit exclusiv de el, antrenat de el, unde chiar fiul său e căpitan de echipă" e caracterizarea care i se face lui Hagi şi muncii pe care el o realizează la Viitorul.

21de meciuri a disputat Steaua, în toate competiţiile, avîndu-l pe Rădoi ca antrenor şi a cîştigat numai 10 dintre ele

34 de anişi jumătate are Rădoi, cel mai tînăr antrenor dintre cei aflaţi acum în Liga 1, următorul e Edi Iordănescu, 37 de ani

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.