Fugar din România comunistă şi cu o poveste de viaţă hollywoodiană, Doru Tiberiu a Torvladnum spune că e primul român stabilit în Feroe.
Bărbatul de 61 de ani s-a căsătorit în '89 cu fiica unui fost ministru din insulele atlantice. Pînă să ajungă acolo, a trecut prin numeroase evadări din lagărele Europei. Azi e pescar profesionist în Feroe.
Uitaţi de istoria tulburătoare a lui Papillon! Există şi depune oricînd mărturie despre un destin de o sută de ori mai incredibil un român stabilit în îndepărtatele Insule Feroe: Doru Tiberiu a Torvladnum.
Pe vremuri, înainte ca paşii să-l îndrepte complet neaşteptat în mijlocul Atlanticului de Nord, purta numele de familie Rădulescu.
După ce a sosit în Torshavn, în 1989, cu cîteva luni înainte de Revoluţie, viaţa l-a împins inclusiv către schimbarea identităţii într-o ţară în care prenumele e la putere. Va fi devenit, oricum, primul român stabilit în Feroe!
Doru are acum 61 de ani şi poate depăna firul unei sorţi demne de un scenariu hollywoodian de succes. "Aveţi timp o lună de zile să vă povestesc drumul meu spre libertate?" e prima provocare pe care o lansează.
Exmatriculat de la Filosofie
"Mama a fost avocat, tatăl era cel mai bun penalist, preşedinte la Secţia a doua, la Tribunalul Bucureşti. Iar tatăl vitreg, Zaharia, fusese procuror-şef la Cluj, ajuns după '89 ministru adjunct de justiţie. Şi eu, la 16 ani, am avut prima tentativă de trecere frauduloasă a frontierei, care s-a lăsat cu 3 luni de închisoare", îşi începe Doru propriul storytelling.
Bravada dinaintea majoratului avea să-l coste mai tîrziu, la ora studiilor superioare: "Din acel moment, mi se închisese orice poartă către Drept, din motive de dosar. Am intrat la Filosofie fără să declar vechile probleme, dar m-a mîncat sub limbă şi am povestit unui prieten, care m-a dat în primire. Aşa s-a făcut că experienţa mea în facultate a durat un singur an".
A ajuns pînă la urmă la reactorul de la Măgurele după ce a urmat Şcoala tehnică de control nuclear. Și aici s-a rupt filmul: "Cînd au venit canadienii, m-au chemat băieţii de la Securitate şi mi-au zis că e imposibil să mai lucrez acolo, fiindcă nu pot avea contacte cu străinii. Mă ştiau cu gînd de ducă!".
"Mai bine te văd mort pe Dunăre!"
Mama l-a încurajat în planurile sale. "Mi-a zis la un moment dat: «Mai bine te văd mort pe Dunăre decît să trăieşti în mizeria asta!»", îşi aminteşte Doru, pentru care va începe apoi adevărata aventură.
"În '83, am trecut înot la sîrbi, care m-au dat însă înapoi. După doi ani, am luat-o de la capăt. Problema nu era să traversezi Dunărea, ci cum să-i fentezi pe grăniceri şi pe localnicii de pe malurile româneşti, care aveau promise recompense în căruţe cu lemn dacă anunţau prezenţa vreunui fugar".
Soluţia a însemnat ieşirea spre Orşova, cu trei săptămîni petrecute sub cerul liber pe cărările mehedinţene spre a ocoli vigilenţa paznicilor. "Odată trecut dincolo, te luau sîrbii în primire. Şi acum m-au dus la Belgrad, în acelaşi lagăr în care fusesem cu doi ani mai devreme. Aici, cînd l-am văzut pe comandant, care vorbea şi româneşte, i-am zis mai în glumă, mai în serios: «Dacă mă dai din nou în România, a treia oară cînd mă întorc vin cu un AKM şi te împuşc!»".
Pitit în butoaie de vin
L-au îndreptat mai departe către Grecia: "M-au trimis undeva în sudul Atenei, într-un alt lagăr pentru emigranţi. Pe drum, vreme de două săptămîni, am mîncat numai ceapă. Iar cînd am sosit la destinaţie, am dat acolo peste alţi şase români şi o mie de comunişti turci. Fugisem de ăştia din ţară şi am nimerit tot peste ei la capătul Greciei!".
Escapada va continua către Italia, pe un vas sicilian: "Ştiam că pleacă lunar spre portul Marsala un vapor care venea încărcat cu vin. Nu m-am putut urca normal la bord. L-am luat literalmente din mers şi am stat ascuns o săptămînă în tancul de băutură. Mai ieşeam doar noaptea să fumez o ţigară şi să mai iau o gură de aer. Aveam la mine şi o rachetă de semnalizare pe care s-o pot utiliza la nevoie, dacă mă aruncau în «baltă»: aşa era obiceiul, clandestinii erau azvîrliţi în mare dacă erau prinşi!".
Către Germania, în closet
"Pe mine m-au dibuit, dar le-am explicat că sînt român şi vreau să ajung în Germania. Mi-au dat bani şi mîncare, cei mai săritori oameni sînt italienii!" e concluzia lui Doru, pentru care următorul popas va fi fost lagărul Latina.
Şi, de aici, în fine la nemţi, cu o altă călătorie complicată: pitit în acoperişul unui closet de tren! "Dar, la destinaţie, m-am simţit împlinit. Am cerut imediat azil politic", mărturiseşte bărbatul.
A obţinut un job la fabrica de ciocolată "Suchard", "cîştigam şi cîte 4.500 de mărci pe lună, fiindcă făceam multe ture de noapte, mai bine plătite".
După un an şi jumătate, i-a venit iar dorul de ducă: "Simţeam că n-aveam nici o şansă să urc mai mult în viaţă. Mă săturasem de Europa. Mi-am pus în cap să o apuc spre Australia. La ambasada de la Bonn mi-au zis că n-am nici o şansă, fiindcă o duceam prea bine în Germania. Rămăsese varianta reprezentanţei din Madrid, prin care aveam informaţii că se poate accesa mai facil".
"Cetăţean neidentificat"
Aşa a ajuns în Spania, unde, aşteptînd vreme de 3 luni permisul de intrare în "Ţara cangurilor", a cunoscut-o întîmplător, prin nişte amici români, pe actuala soţie, Gudrid. Prima întîlnire s-a petrecut la o terasă din Barcelona: "Reacţia ei atunci fusese ceva de genul «N-o să am nimic de-a face vreodată cu ăsta!». Şi fix aşa s-a întîmplat! Sîntem căsătoriţi de 26 de ani!". ;-)
"A fost atunci o chestie de moment. Am zis că o să regret toată viaţa dacă nu mă duc cu fata asta!", recunoaşte Doru, pentru care a urmat un alt traseu cu peripeţii pînă în Torshavn: "Habar n-aveam că există Feroe! Din Spania pînă în insule am trecut însă numai pe blat. În Danemarca m-au ţinut la izolare vreo săptămînă cu statut de cetăţean neidentificat, m-au trimis înapoi în Germania, unde, în fine, am obţinut miraculos un paşaport special pentru străini ca să trec mai departe".
"Mi-am schimbat numele pentru copii"
Pe 28 august 1989 poposea în Torshavn, 11 zile mai tîrziu se căsătorea cu Gudrid, fiica unui cuplu bine situat în Feroe, unde tatăl său fusese ministru. În fine, un loc stabil forever pentru aventurierul Doru Tiberiu Rădulescu, transformat în nordul continentului în Doru Tiberiu a Torvladnum: "Am făcut-o în interesul copiilor, ca să aibă nume feroeze".
Azi, românul are doi urmaşi, Poul Johan (15 ani) şi Sigried Solveig (16 ani). Fata a fost botezată de fostul internaţional Gheorghiţă Geolgău, care, în anii '90, a antrenat în insule.
Bărbatul plecat din Bucureşti a pornit să lucreze în Feroe la Serviciul naţional geologic: "Activasem în ţară la Institutul de pedologie, colindasem Bucegii în interes de serviciu, iar aici am avut posibilitatea să le dezvolt sectorul de specialitate şi baza de date. Am început cu o echipă de doi oameni, acum sînt 40 de inşi!".
Cinci ani muncești, doi ani vacanță
"Am tras 14 ani la acelaşi loc de muncă, iar în 2003 m-am apucat de pescuit profesionist. În Feroe, dacă eşti angajat timp de minimum 5 ani într-o funcţie publică, ai dreptul să soliciţi doi ani succesivi de vacanţă, cu 80% din salariu. Am mers pe această pistă şi mi-am găsit adevărata libertate: pe apă, cu spaţiu nemărginit şi cu destinul în propriile mîini!".
Şi-a comandat o barcă specială în Suedia, dotată cu aparatură de ultimă generaţie, radar, sonar, GPS, a preluat de la localnici sistemele de undiţe, are patru dispozitive cu cîrlige duble montate pentru a prinde peştele: "Am luat totul de la zero şi am învăţat singur!".
"Timp de trei luni, cît am stat în Madrid, mi-am făcut o firmă de mici reparaţii, închiriasem o vilă cu nişte români, iar nopţile ne distram ca nebunii. Trăgeam şi cu puştile la ţintă, în curte, de au vrut vecinii să ne arunce din cartier"
"Cînd eram puşti, am activat ca salvamar pe litoralul românesc. Am fost în acea vreme singurul tip din Bucureşti acceptat în acest job. În rest, lucrau doar localnici, oamenii mării!"
50.000 E pe an
Cîştigă circa 50.000-60.000 euro/an, net, "am avut însă perioade şi cu venituri aproape duble". În Feroe, oamenii care aduc peștele din ocean nu plătesc TVA-ul de 25%, care apare doar de la mîna a doua: "Un peşte pe care-l vînd imediat la mal cu 20 de coroane, circa 2,5 euro, ajunge să coste în magazine şi de o sută de ori mai mult dacă iei în calcul costurile de licitaţie, transportul şi prelucrarea lui pe traseu".
Blocat 7 ore de un rechin
Doru Tiberiu a trăit şi momente tensionate pe ocean: "Am agăţat într-o zi un rechin foarte mare, pe care am putut să-l trag doar pe jumătate în barcă. N-am avut nici o posibilitate să-l omor imediat. A făcut balamuc, a alunecat pînă la urmă cu totul în interior, m-am pitit în cabină vreo şapte ore pînă şi-a dat duhul".
{{text}}