Tenismenul elvețian Roger Federer, locul 3 ATP și cap de serie numărul 2, deținătorul trofeului, a fost învins cu scorul de 7-6 (4), 2-6, 6-3, de spaniolul Albert Ramos-Vinolas, locul 70 ATP, în turul al doilea al turneului de la Shanghai.
Spaniolul de 27 de ani, venit din calificări, s-a impus după un meci care a durat două ore și cinci minute și va juca în optimi cu învingătorul dintre francezul Jo-Wilfried Tsonga, locul 15 ATP, și Victor Estrella Burgos din Republica Dominicană, locul 66 ATP.
Elvețianul nu mai evoluase în nici un meci de aproape o lună, după ce a ajutat echipa Elveției să se mențină în Grupa Mondială a Cupei Davis, în barajul cu Olanda. El este calificat la Turneul Campionilor de la Londra.
{{text}}