International   •   Stranieri   •   TRANSFER

EXCLUSIV Bourceanu a ales unde va juca din iarnă » Echipa de unde anunță că vrea să revină la nivel înalt

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 14 octombrie 2015

Alex Bourceanu și-a reziliat ieri seară contractul cu formația Trabzonspor și este liber de contract.

Mijlocașul de 30 de ani, adus în urmă cu doi ani de turci, a avut o perioadă plină de ghinioase după ce s-a accidentat și nu a mai prins echipa la Trabzonspor. Cele două părți au ajuns la un acord, iar Bourceanu va primi 1.400.000 de euro.

El va juca din iarnă în Bulgaria, la echipa lui Reghecampf. 

"Alex este în acest moment jucător liber de contract, după ce-am reziliat contractul pe care amiabilă. Îşi dorea foarte mult să joace, nu să fie rezervă şi doar că primească foarte mulţi bani pe lună.


Din iarnă el se va întoarce pe teren pentru că vrea să ajungă din nou la echipa naţională! Deci trebuie să reintre într-un program la nivel înalt. Va juca în Bulgaria, la Litex Loveci", a declarat pentru GSP.RO, Anamaria Prodan, agentul jucătorului.

Turcii au plătit 1.300.000 de euro pentru Bourceanu și a jucat doar 14 partide, iar cota de piaţă a fostului jucător al Stelei este în acest moment conform siteului transfermarkt.de de 1,5 milioane de euro.

6 trofee are Bourceanu în carieră, toate cu Steaua: 3 titluri de campion în Liga 1 (2013, 2014, 2015), o Cupă a României (2015), o Supercupă a României (2013) și o Cupă a Ligii României (2015).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.