International   •   Campionate   •   VIOLENȚĂ ÎN FOTBAL

VIDEO Un nou documentar despre huliganism: "Violența din fotbal e ca heroină, dacă o faci o dată, vrei din ce în ce mai mult!"

Denny și gașca lui, foto: Mirror&BBC

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 14 octombrie 2015

Un film documentar al BBC investighează eterna problemă a huliganismului din fotbal. Mirror scrie că fenomenul este în creștere, în ciuda percepției generale cum că violența provocată de fanatismul sportiv este o mișcare pe cale de dispariție.

Documentarul BBC prezintă mai mulți fani implicați în huliganismul galeriilor de fotbal. Denny, de exemplu, în vîrstă de 25 de ani, face parte din partea violentă a galeriei lui Wolverhampton Wanderers și a dezvăluit că a manifestat un comportament anti-social încă de la vîrstă de 9 ani!

Wolverhampton Wanderers este considerat un club cu o galerie de mare risc, iar Denny este văzut drept unul dintre cei mai duri membri ai galeriei. "Wolverhampton e un oraș dur, toată lumea știe asta. Dacă cineva caută să facă probleme, o să le găsească. Lumea crede că noi sîntem niște pierde-vară nenorociți, dar în rîndurile noastre sînt profesori sau pompieri, oameni cu meserii respectabile", a explicat cel care a fost numit Denny, un pseudonim pe care și l-a ales pentru documentar.

Un alt membru al găștii din Wolverhampton a oferit o explicație pentru comportamentul reprobabil al găștii: "Violența din fotbal e ca heroină, dacă o faci o dată, vrei din ce în ce mai mult!"



Documentarul va rula pe post din Anglia în această săptămînă.





Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.