Cancerul a învins-o pe cea care a trăit mereu discret, preferînd să fie alături de cei care făceau primii pași în tenis. La nivel de mare performanță, le-a fost alături din postura de antrenoare Ruxandrei Dragomir, dar și Irinei Begu
"O fată blondă drăguță, comunicativă, cu care-ți place să stai de vorbă și cu care ai ce discuta. Modelul clasic de antivedetă". Așa o descria, în 1977, jurnalistul Radu Voia pe cea care cu doar cîteva luni în urmă devenea prima jucătoare din România care juca finala de la Roland Garros. În anii '70, Ilie Năstase era în vogă, toată lumea vorbea despre el, toți îl admirau și încercau să-i copieze stilul flamboaiant. Printre ei și această fată blondă și drăguță. Care începuse tenisul după ce fratele său, Cristi, încercase să o ducă spre gimnastică. Florența Mihai însă și-a construit propriul drum.
Unul al cărui vîrf a fost atins în 1977, cînd avea 21 de ani și reușea să adune cinci victorii la Paris. Unele care au adus-o aproape de trofeul de la Roland Garros. Un lucru nemaiîntîlnit pînă atunci pentru tenisul românesc feminin și atît de puțin relatat în presa vremii.
"Am vrut să joc la spectacol"
În finală, Florența avea să o întîlnească pe Mima Jausovec și avea să piardă cu 2-6, 7-6, 1-6. "Jausovec m-a învins într-un moment în care credeam că o să fiu eu cea mai bună. E drept, m-a dezavantajat vîntul puternic din ziua finalei. Nu mi-au mers bine loburile, iar uneori stopurile mi s-au oprit în fileu. Să spun sincer însă, în ziua aceea am vrut să joc puțin la spectacol. Erau 14.000 de parizieni în tribune, iar aplauzele lor parcă mă îmbiau numai la joc frumos", spunea Florența în 1977, în ziarul Sportul. Jocul său variat, cu atacuri la fileu, cu scurte, i-a încîntat pe mulți, iar ea juca pentru plăcerea spectatorilor, pentru estetică. În anul precedent, atît ea, cît și buna sa prietenă, Virginia Ruzici, ajunseseră pînă în semifinale la Paris. După ce a pierdut finala în 1977, Florența era optimistă și spunea că poate pe următoarea o s-o cîștige, dar ocazia nu i s-a mai ivit.
Și asta pentru că în perioada următoare pașaportul i-a fost oprit de autoritățile comuniste timp de doi ani. "Această decizie mi-a blocat cariera", spunea în 2014 fosta jucătoare într-un interviu pentru ziare.com. Contextul era unul amestecat, mai ales pentru că Mariana Simionescu se căsătorise cu Bjorn Borg, iar Virginia Ruzici petrecea mult timp în Franța.
Faptul că nu a mai putut călători i-a tăiat aripile Florenței, care după acea perioadă nu a mai putut să fie ea, cea creativă, cea care să joace acel tenis frumos pe care îl arătase parizienilor. Tocmai ea, cea care la 18 ani a ajuns în America, cu doar 100 de dolari în buzunar, și a bătut continentul american de la un cap la altul într-o rulotă, reușind să se întrețină din premiile cîștigate la turnee. Unele care nici nu se compară cu abundența din ziua de azi. "Dacă nu aveam pașaportul ridicat și dacă aveam un antrenor cu mine, aș fi fost între primele douăzeci din lume", a adăugat fosta jucătoare în interviul pentru ziare.com.
Tenisul mereu în suflet
Apoi a renunțat să mai joace. Dar de tenis nu s-a putut despărți niciodată. A îndrumat mulți copii spre el. A fost alături de jucătoare care au încercat să-i calce pe urme, iar firea sa blîndă a făcut-o pe Ruxandra Dragomir să spună că venea să joace în Cupa Fed tocmai pentru că acolo era Florența Mihai. Timp de 14 ani, ea a fost căpitanul nejucător al "naționalei tricolore". "Tot timpul le-am spus elevelor mele să mă depășeasă", spunea Florența Mihai. În 2010 a renunțat să mai antreneze și s-a dedicat activității pe care o avea în cadrul forului național de tenis. În Federație, a fost pe rînd secretar general (1984 – 1989), antrenor federal, consilier de specialitate și consilier al președintelui.
Ieri, Florența Mihai s-a stins din viață după o luptă grea cu cancerul. A părăsit lumea discret, așa cum a fost o viață întreagă în afara terenului de tenis. În bătălie însă, a dat mereu totul.
O ultimă întîlnire
Cei care vor să-i aducă un ultim omagiu Florenței Mihai o pot face azi, între orele 13:00 și 15:00, la sediul Federației Române de Tenis din str. Pierre de Coubertin, nr. 11, sector 2, București, unde va fi depus corpul neînsuflețit al fostei jucătoare.
"E prea trist"
Ilie Năstase și-a pierdut cuvintele atunci cînd a aflat că Florența Mihai a încetat din viață. "Nu se poate, nu pot să cred. Este un șoc, iertați-mă, dar chiar nu pot să cred așa ceva, săptămînile trecute ne-am văzut. Nu pot să comentez. E prea trist. E foarte trist. O cunosc pe Florența de cînd era copil. Am pierdut un mare om, o mare jucătoare. Sincer, nu îmi găsesc cuvintele", a spus fostul jucător pentru Mediafax.
Doar trei finaliste
În istoria tenisului feminin românesc, doar trei jucătoare au disputat finale de Mare Șlem. Mai mult, toate trei au ajuns în ultimul act la Roland Garros. Prima dintre ele a fost însă Florența Mihai, în 1977. Virginia Ruzici i-a urmat, în 1978, cînd a și cucerit titlul, singurul major pentru România din toate timpurile, și în 1980. Apoi, în 2014, Simona Halep a avansat, de asemenea, pînă în finala de la Paris, pierzînd-o la Maria Șarapova.
CV - Florența Mihai
Născută pe 2 septembrie 1955
Performanțe în turneele de Mare Șlem :
- finalistă la simplu la Roland Garros în 1977
- semifinalistă la simplu la Roland Garros în 1976
- finalistă la dublu mixt la Roland Garros în 1977
A jucat în 18 partide în Cupa Fed, dintre care 9 au fost victorii
A fost prezentă cu echipa României de 4 ori în sferturile de finală ale Cupei FED
”O să-mi lipsească foarte mult. Toată lumea o iubea pe Florența”
Virginia Ruzici și Florența Mihai au fost prietene de o viață, de la 12 ani, cînd s-au cunoscut la primele lor antrenamente de tenis, la Dinamo
La capătul celălalt al legăturii telefonice, la Paris, vocea e gravă, încărcată de tristețe. Virginia Ruzici, prima româncă învingătoare într-un turneu de Mare Șlem, vorbește cu emoție despre Florența Mihai, prima româncă finalistă într-un turneu de Mare Șlem. Despre cea pe care o știa din copilărie, care i-a fost de atîtea ori parteneră de dublu, dar și rivală, "redutabilă", precizează Virginia, în atîtea meciuri. "Am fost prietene și colege de joc de o viață întreagă". După ce spui asta, parcă ai spus totul. E, poate, secretul după care se ghidează lumea întreagă, acea comuniune între oameni care sfidează timpul și împrejurările. De ieri, o parte din această comuniune s-a stins, iar cealaltă îi va duce dorul și îi va păstra o amintire de neșters. Ca om și ca sportiv.
- Virginia, e un moment foarte trist...
- Tenisul e în doliu. Știam că Florența e bolnavă de vreo 4 luni, 5 luni, că e bolnavă grav. A fost o luptătoare, atît pe terenul de tenis, cît și în această încercare. Am reușit să vorbesc cu ea la telefon de cîteva ori în ultimele săptămîni și era optimistă. Și, efectiv, cum spuneam, o luptătoare. Pînă la capăt.
- De cînd vă știați?
- Ne cunoaștem de cînd eram copii, de la 12 ani, făceam parte din același grup la antrenamente la Dinamo, al domnului Laurențiu Berceanu, împreună cu Mariana Simionescu, cu Mariana Hagiu, cu fetele lui Marin Bădin... Am fost prietene și colege de joc de o viață întreagă.
- Ce poți să spui despre Florența Mihai, ca sportivă?
- Ea a fost prima jucătoare română care a realizat o finală de turneu de Grand Slam, în 1977, și vreau să amintesc asta tuturor. Despre acest lucru nu s-a vorbit suficient, din păcate. Obținînd acest rezultat, această performanță, pentru mine a fost un model. Și o încurajare de a reuși cel puțin la fel. Ca jucătoare, a fost foarte bună la nivel internațional, alături de care am participat, pentru România, în competițiile pe echipe. Era partenera mea de dublu, de multe ori cu succes, atît în Cupa Federației, cît și la Universiade. De altfel, în 1979, la Mexico, am obținut împreună medalia de aur. Regret, încă o dată, că nu s-a subliniat mai mult valoarea sa sportivă.
- Dar ca stil de jucătoare? Multă lume probabil că nu știe aceste lucruri...
- Ca stil de joc, Florența era o jucătoare de serviciu-voleu. Acoperea foarte bine fileul, îi plăcea foarte mult acest joc ofensiv. De aceea, am jucat mult dublu împreună. Ea acoperea fileul, iar eu returnam mai bine și ne completam una pe alta. Avea un rever pe care îl lovea și slice, şi drive. Făcea scurta bine și era inteligentă pe teren. Un tenis foarte complet.
"A avut o dragoste enormă pentru tenis"
- Cariera ei, mai ales la nivel înalt, a fost însă destul de scurtă.
- După ce s-a lăsat de sport, din cauza unor probleme fizice, a unor accidentări, Florența a fost dedicată tenisului. Tenisului și jucătorilor. A avut o dragoste enormă pentru acest sport și pentru ceea ce făcea, pentru meseria ei. Ca antrenoare sau cadru al federației. Pot să spun că prin intermediul ei am cunoscut-o pe Simona Halep, cea care mi-a prezentat-o prima dată a fost Florența. Ea a însoțit echipa din care făcea parte Simona la un turneu aici, la Paris, la categoria sub 14 ani. Și, apoi am mai văzut-o împreună cu Irina Begu și cu alte fete pe care le pregătea la clubul la care lucra. A avut o influență mare, pozitivă și asupra carierei Ruxandrei Dragomir.
- Ce emoții te încearcă acum?
- Știu că o s-o regretăm foarte mult. O să-mi lipsească foarte mult. Am fost prietene bune. Sigur, uneori am fost și rivale pentru că tenisul, fiind un sport individual, ne-a dus la multe partide jucate una contra alteia. Era o rivală redutabilă. Dar a fost și o persoană iubită. De toată lumea.
{{text}}