Marc Marquez va pleca din pole-position pe circuitul Phillip Island, Andrea Iannone va pleca al doilea, iar Jorge Lorenzo al treilea.
Au fost niște calificări dificile pentru Valentino Rossi, care va pleca de pe 7. Și Marquez a avut ceva emoții, fiind la un pas să cadă, dar s-a repliat rapid.
Marquez nu mai are nici o șansă să-și păstreze titlul de campion mondial la MotoGP, dar poate arbitra lupta pentru supremație dintre Rossi și Lorenzo.
E al 58-lea pole-position din cariera lui Marquez (al 30-lea la clasa regină). L-a egalat pe Mick Doohan, pe locul 3 all-time. Pe 2 e Lorenzo (60), pe 1 e Rossi (61).
Anul trecut, Rossi a plecat al 8-lea, dar a cîștigat cursa din Australia. Acum, o victorie i-ar aduce multă liniște în goana după cel de-al 10-lea titlu din carieră, cu două etape înainte de finalul sezonului.
Lorenzo a fost destul de nervos după calificările în care Iannone s-a clasat înaintea sa: "Am șanse să micșorez diferența de puncte față de Rossi, dar dacă nu voi reuși e aproape imposibil să mai iau titlul", recunoaște spaniolul.
Despre duelul cu Marquez pentru cursa din Australia, Lorenzo a spus: "Marc o să încerce să cîștige. Dacă va fi un duel strîns și eu sînt primul, iar el n-o să fie sigur că poate să mă depășească în utimul tur, nu cred că va mai risca așa cum a făcut la Jerez, unde am fost aproape să cădem amîndoi.
Marc nu mai are nimic de pierdut și e oricum foarte rapid. Eu însă pot pierde mult. Dar voi încerca să cîștig".
Pilotul Honda, în schimb, chiar dacă nu o spune, lasă să se înțeleagă că nu le va face viață ușoară lui Lorenzo sau Rossi, dacă va lupta cu vreunu pentru a cîștiga cursa. Marquez n-a cîștigat nici o cursă pe circuitul Phillip Island la clasa regină, dar spune că e unul dintre preferatele sale: "În caz că va fi o luptă umăr la umăr cu vreunul dintre ei pe utimul tur, voi fi mai atent, avînd în vedere că ei luptă pentru titlul mondial, dar pofta de victorie și agresivitatea pentru mine rămîn aceleași".
Rossi e supărat după rezultatul din calificări: "Sînt un pic dezamăgit, nu am fost suficient de bun. Cred că Marc va fi adversarul de învins în această cursă. E cel mai rapid. Lorenzo și Iannone sînt și ei mai rapizi decît mine. Și Jorge a avut probleme, dar a fost mai bun ca mine. Marquez e clar favorit să cîștige cursa. Honda pare mai puternică pe acest circuit, dar Lorenzo e puternic și se poate impune".
Il Dottore a glumit: "Sper ca prietenul meu Iannone să-i pună mai multe probleme lui Jorge, nu mie. Normal ar fi ca Jorge să-l depășească și apoi să se lupte cu mine. În cazul unui duel cu Andrea va fi dificil pentru că Ducati e foarte puternică".
{{text}}