Altele

VIDEO+FOTO Cea mai dură femeie din lume: Cernobîlul a lăsat-o fără picioare, ea s-a apucat de bodybuilding

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 21 octombrie 2015

La 24 de ani, Tatsiana Khvitsko are o poveste care poate șoca și impresiona pe oricine, iar numele ei ar putea fi trecut lejer în dicționare ca sinonim pentru "determinare". 

Expusă radiațiilor de la Cernobîl pe cînd încă era în burta mamei, tînăra din Belarus s-a născut fără majoritatea degetelor de la mîini și segmentele inferioare ale picioarelor. Părinții au abandonat-o după naștere într-un orfelinat pînă la 4 ani, cînd mama și tatăl Tatsianei s-au răzgîndit și și-au recunoscut copilul. 

Viața ei a luat o nouă turnură majoră cînd doctorii americani i-au montat la un spital din Kansas picioare prostetice, acele proteze din fibră de carbon în formă de lamă precum cele ale lui Oscar Pistorius.

Tatsiana avea să revină în același oraș cîțiva ani mai tîrziu pentru a efectua studiile superioare. Aici a început să alerge și să participe la maratoane. "Alergatul m-a făcut să realizez că e ok să ai picioare amputate. De fiecare dată cînd îmi puneam protezele pentru maraton mă simțeam ca o adevărată dură", povestește ea. 

S-a îndrăgostit apoi de bodybuilding. A început să tragă de fiare și anul acesta a ajuns să participe în competiții. "Dacă ești suficient de  determinat, vei reuși. Corpul tău nu-ți va sta în cale", crede Tatsiana, care a stîrnit un uriaș val de simpatie în toată lumea prin intermediul rețelelor de socializare. 












sursa: bodyrock.tv

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.