GSP special

Pariorii sînt revoltaţi de incompetenţa conducerii ONJN: "Nu ştie regulile de bază ale pariurilor!"

Articol de Marian Ursescu, Andrei Crăiţoiu  —  Saturday 24th of October 2015 12:00

Tudor Simota, directorul general de la Control şi Supraveghere, susţine că o casă de pariuri cîştigă mai mulţi bani cu cît rulajul la pariuri este mai mare, lucru infirmat de experții din domeniu.

Într-un interviu acordat lui Cătălin Tolontan, Tudor Simota spunea că la sediul ONJN vor fi chemaţi "cam 100 de oameni, doar cei care au avut un rulaj de aproximativ 10.000 de euro într-o lună!".

Lucru care nu e adevărat. Au fost chemaţi oameni care au avut rulaje mult mai mici şi care au pornit la drum, în perioada interzisă (10-30 septembrie) cu 25-100 de lei.

Dar domnul Simota insistă, tot în interviul cu redactorul şef al Gazetei: "Să ştiţi că avem şi oameni care au avut rulaj de un milion de lire sterline în septembrie. Prin mizele lor au ajutat ca anumite case de pariuri, nu doar bet365, mai multe, şi bwin e foarte mare, să înregistreze venituri ilegale".

Discuţia face to face

Apoi, în biroul preşedintelui ONJN, Odeta Nestor, directorul de la Control şi Supraveghere, a susţinut că rulajul e primul criteriu pe baza căruia pariorii sînt chemaţi la sediul Oficiului.

Reporter: - Rulajul se poate face foarte simplu, pornind de la 100 de euro! Într-o lună, se poate ajunge la un rulaj de 30-40 de mii de euro, chiar şi mai mult. Dar acel om, la sfîrşitul lunii, poate să nu fie pe plus!
Tudor Simota: - Sînt de acord cu dumneavoastră, dar acela este contravenient.

Reporter: - Este contravenient că a pariat? Da!
Tudor Simota: - Nu, pentru că el dacă a rulat 10.000 de euro, operatorul din rulajul meu a ajuns să îşi ia comisionul şi-şi face bani de acolo.

Reporter: - Cum, dacă el a pornit de la 100 de euro, pe parcursul lunii ajunge la 5.000 de euro, dar la final pierde toţi banii, casa de pariuri cîştigă 100 de euro!
Tudor Simota: - Păi, vedeţi? Înseamnă că nu ştiţi jocul! Pe sesizările penale pe care noi le-am făcut, prejudiciul statului român este substanţial, este de zeci de mii de euro.

Poziţia expertului unei case de pariuri

Gazeta a cerut poziţia unui expert de la o casă de pariuri foarte cunoscută, care nu este licenţiată în România. El a explicat pe înţelesul tuturor de unde cîştigă şi cum cîştigă casele de pariuri. Tudor Simota, directorul ONJN, este într-o  mare eroare.

"Nu ştie regulile de bază ale unui parior! La pariurile în cotă fixă, că aşa se numesc cele de pe stradă, de pe online cu casele de pariuri (bet365, bwin, gamebookers), cu cine vreţi dumneavoastră, casa de pariuri nu cîştigă din comision!", a spus expertul.

Aşadar, influenţează rulajul profitul operatorilor? La poker, DA, la pariuri, NU!

1. POKER

Jucătorii de la o masă joacă între ei, operatorul (casa de pariuri) oferind doar găzduire. Pentru acest serviciu, operatorul impune un comision cunoscut în poker sub numele de "rake". Acesta se calculează procentual în funcţie de potul existent la masă. E limitat la un plafon maxim şi poate diferi în funcţie de operator! Rulîndu-se mai mulţi bani, e logic că suma percepută de operator va creşte, comisionul în fapt!

2. PARIURILE ÎN CONTRAPARTIDĂ

Acest tip de pariuri este oferit de aşa-zisele exchange-uri. Betfair e cea mai cunoscută casă şi singura licenţiată. Jucătorii joacă unul împotriva celuilalt, iar operatorul percepe un comision din profitul cîştigătorului. În România, comisionul casei este de 6,5 la sută.

De exemplu, dacă doi jucători pariază unul împotriva celuilalt cîte 100 de lei fiecare, unul din jucători va pierde cei 100 de lei mizaţi, dar profitul celuilalt nu va fi decît de 93,5 lei. Restul pînă la 100 ia casa. Evident că la rulaje mai mari, comisioanele sînt mai mari pentru operator.

3. PARIURILE ÎN COTĂ FIXĂ

Tipul de pariu pe care îl joacă majoritatea românilor. Este pariul pe care cei mai mulţi dintre contravenienţi au mizat în perioada urmărită de ONJN (10-30 septembrie).

În acest caz pariorul joacă împotriva casei de pariuri, nu împotriva altui jucător. Nu există un terţ care să perceapă vreun comision, e doar o luptă în doi, între parior şi casa de pariuri. În acest caz, profitul operatorului nu are legătură cu rulajul. E ca la fotbal: un scor 3-0, 5-2 înseamnă acelaşi golaveraj, plus 3.

Dacă operatorul a a pierdut trei lei, atunci pariorul a cîştigat aceeaşi sumă! Acesta este şi motivul pentru care pariorii buni, cei care cîştigă sume mari de bani, sînt la un moment dat limitaţi de casele de pariuri! Jucătorii de poker buni nu sînt limitaţi niciodată!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.