Liga 1

Claugol la rivale? N-ar spune nu unei oferte de la Rapid » Ce zice despre banca tehnică a Stelei

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 24 octombrie 2015

Claudiu Niculescu s-a despărțit de CS Mioveni în urmă cu cîteva zile și recunoaște că n-ar refuza o ofertă de la Rapid.

"Nu mă vor la Steaua, e normal, mă percep ca dinamovist și așa și sînt, pentru că am petrecut 10 ani la Dinamo, am marcat foarte mult, plus destul de multe goluri împotriva Stelei și nici nu aș putea eu să antrenez acolo.

Dar, la Rapid aș zice da, de ce nu? Chiar dacă sînt rivali, probabil că da. Acum e greu să se întîmple așa ceva, dar în viitor, cine știe... Au mai fost și dinamoviști care au antrenat la Rapid și invers", a spus Niculescu la Digisport.

Claudiu Niculescu a vorbit și despre două oferte din Liga 1 pe care le-a primit în iarnă.

"Sper să mai vină oferte din Liga 1, am spus-o în mai multe rînduri, eu îmi doresc foarte mult să revin în Liga 1. Deja am părăsit prima divizie de vreo trei ani de zile și mi-e dor.

Poate o spun pentru prima dată. La începutul lui ianuarie am avut ofertă de la Petrolul Ploiești, iar în luna aprilie am avut ofertă de la Gaz Metan Mediaș, cînd aveau șanse reale să se salveze de la retrogradare", a adăugat Niculescu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.