Golgeterul all-time al lui United în Premier League a împlinit ieri 30 de ani. Într-o perioadă în care a uitat să mai înscrie. Are două reușite în 9 etape în acest sezon!
Atacantul cu 187 de goluri și 90 de assisturi în Premier la Everton și Manchester nu e în formă, scriu ziarele britanice. "Joacă pentru echipă", afirmă un manager. "Nu e ajutat de colegi", spune un fost internațional. Și nici fanii "diavolilor roșii" nu-l susțin.
Cel mai așteptat meci din Manchester e azi. Al 170-lea derby. United joacă pe Old Trafford și, dacă învinge, o depășește pe City, care are acum două puncte avans. Dar Van Gaal își face griji, pentru că omul său de gol s-a rătăcit și nu mai găsește drumul spre plasă.
La un gol de Law
Wayne Rooney, 30 de ani ieri, 236 de goluri la MU în toate competițiile, locul 3 all-time, mai are nevoie doar de o reușită pentru a-l egala pe Denis Law (237) și de încă 14 pentru a-l întrece pe Bobby Charlton și a deveni cel mai prolific jucător din istoria "diavolilor roșii".
Numai că Roo, care înscria cîndva ca un automat, pare să fi intrat în eclipsă în acest sezon. Două goluri în 9 etape de Premier League într-un 2015 de suferință. Și primul său gol în deplasare (PL) după 11 luni!
6 goluria marcat Rooney în 26 de partide jucate în 2015 în Premier
N-are oameni de viteză lîngă el?
De ce această eclipsă? Ziarele britanice dau vina pe "lipsa acută de formă". Steve Bruce, managerul lui Hull City, ex-stoper la Manchester, spune că "Wayne e un jucător imens de echipă, joacă orice, vîrf, în spatele vîrfului, stînga, mijloc. Se sacrifică și uneori suferă".
Iar Paul Scholes, o legendă la United, acum analist la BT Sport, crede că "nu e ajutat, n-are lîngă el oameni de viteză în atac". Deși e susținut de Martial, Depay și, mai nou, Lingard, toți excelenți sprinteri.
"Niciodată iubit ca Best sau Cantona"
Daily Telegraph mai are o explicație a căderii lui Rooney. Nu e sprijinit total de fani. "Pe Old Trafford nu va fi iubit niciodată ca Best, Charlton, Cantona sau Giggs". Suporterii nu uită că, de două ori, atacantul a vrut să evadeze de la club, încercînd să se transfere la City (2010) și Chelsea (2013). Și mai știu că Wayne nu e suporter United: "Va fi întotdeauna fan Everton".
Top 5 golgeteri în Premier pînă la 30 de ani
Nume | Goluri | Assisturi | |
1. | W. Rooney* | 187 | 90 |
2. | A. Shearer | 176 | 46 |
3. | T. Henry | 174 | 74 |
4. | R. Fowler | 152 | 35 |
5. | M. Owen | 146 | 31 |
* S-a ținut cont de performanțele lui Wayne la Everton și United.
Golurile carierei lui Rooney*
Competiție | Reușite |
Premier League | 187 |
Cupa Angliei | 19 |
Cupa Ligii | 7 |
Europa | 36 |
Alte competiții | 4 |
* S-a ținut cont de performanțele la Everton și United.
253 de goluria marcat Wayne Rooney în întreaga carieră la nivel de club (toate competițiile)
12 trofeea cucerit atacantul lui Man. United în 13 ani (inclusiv 5 titluri de Premier League)
Duelul celor mai scumpi
Azi, vor fi față în față cele mai importante transferuri ale verii în Europa. De-o parte, Anthony Martial, cumpărat de Man. United cu 80 de milioane de euro (50 de milioane acum și încă 30 din bonusuri viitoare). De cealaltă, Kevin De Bruyne, sosit la Man. City pentru 74 de milioane. Și City îl are și pe Sterling, 63 de milioane.
Van Gaal: "Program diabolic"
Managerul lui United știe de ce suferă fotbalul englez. "Nu există pauză de iarnă, programul e diabolic și trebuie schimbat. Nu cîștigă nici cluburile, nici «naționala», pentru că jucătorii sînt epuizați", a declarat Louis van Gaal. De pe banca lui Arsenal, Arsene Wenger protestează: "Aș plînge dacă nu s-ar mai juca de Crăciun".
125 de milioane, CR7?
"Diavolii" nu renunță la ideea de a-l readuce pe Cristiano Ronaldo. Chiar dacă au un rival tare, PSG, șefii lui Manchester au pregătit cel puțin 125 de milioane de euro pentru triplul Ballon d'Or de la Real Madrid.
{{text}}