Cupa Romaniei

Negruțător cu puștii » Clujenii au suferit la Ovidiu, dar au eliminat a doua echipă a lui Hagi cu golul marcat de Negruț

Articol de Cătălin Popescu  —  Thursday 29th of October 2015 12:00

"Ar fi o adevărată bombă dacă Viitorul II ar merge mai departe", spunea patronul Gică Hagi în preziua meciului.

CFR s-a dus la Ovidiu cu nasul pe sus, cu atitudinea unei echipe mari. Pe de o parte, ardelenii sînt de înțeles, adversarii lor erau din al treilea eșalon. Totuși, deși e a doua echipă a Academiei, Viitorul II a avut ieri în primul "11" mulți fotbaliști cu prezențe în Liga 1.

Copiii lui Gică nu s-au speriat de renumele fostei campioane și și-au văzut de treabă. Au încercat să pună în practică ce li s-a transmis și în multe rînduri chiar au reușit. Conduși de pe bancă de Cămui și din tribună de Hagi, alb-albaștrii au arătat surprinzător de bine. Oaspeții au găsit cu greu drumul spre poarta lui Buzbuchi și tabela a rămas neschimbată pînă la pauză.

Dican n-a avut reacție și partea a doua a continuat după aceeași partitură. Norocul clujenilor s-a numit Negruț, care a fost pe fază cînd Buzbuchi a respins modest un șut al lui Vitor Bruno și a trimis la colțul scurt, cu stîngul (55): 0-1!

Oaspeții n-au mai forțat, iar puștii "Regelui" au reacționat, prilej pentru Marc să intervină salvator de două ori în fața lui Florinel Coman (68, 73). Egalarea putea veni în prelungiri, dar Iacob a trimis peste poartă din numai 8 metri. Cu chiu, cu vai, CFR a dezamorsat bomba anunțată de Hagi și s-a calificat în "sferturile" Cupei.

"Am jucat cu niște copii, dar niște copii care alcătuiesc o echipă foarte bună. Nu a fost ușor, bine că ne-am calificat. Mă bucur că am marcat, sper să joc mai mult și să înscriu mai des"
Sergiu Negruț, atacant CFR

"În prima repriză ne-a fost mai greu, apoi ne-am impus jocul și am reușit să marcăm. E o victorie care ne oferă un moral bun pentru partida cu Steaua"
Francisc Dican, antrenor CFR

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.