Duelurile dintre Pandurii şi Dinamo, cele mai numeroase din fotbalul românesc pe 2015, au adus autogoluri care de care mai caraghioase
S-a conturat deja un clasic în fotbalul românesc. Pandurii a întîlnit Dinamo aseară, la Severin, 2-3, a 6-a oară în 2015. Şi va mai urma un meci pînă de Sărbători, returul de campionat!
Confruntarea dintre cele două formaţii a adus în prim-plan şi două autogoluri hazlii. În disputa precedentă celei de ieri, din Cupa Ligii, la scorul de 1-0 pentru "cîini", Iustin Popescu a degajat, Filipetto nu s-a informat şi a trimis mingea pe spate, fără ca Stanca să mai fie între buturi. Autogol! Iar roş-albii au bătut cu 2-0.
Aseară, la 1-1, a venit replica. Nicoară a executat o lovitură liberă din partea dreaptă de atac a oltenilor, Popescu a respins doar pînă în capul nevinovatului Nedelcearu, rămas fără reacţie. Mingea s-a dus direct în aţe, lăsîndu-i pe bucureșteni ca la dentist. Nedelcearu s-a aflat în ipostaza în care a înscris primul său gol pentru Dinamo, în meciurile oficiale, în 31 de partide. Şi, de asemenea, primul autogol.
2011e anul în care Dinamo a jucat o finală a Cupei României, 1-2 cu Steaua, decisă de autogolul lui Bărboianu
Căpitan degeaba
Miha Mevlja a fost în premieră liderul din teren al roş-albilor, al 5-lea căpitan din actualul sezon după Alexe, Vojnovici, Marc şi Paul Anton! Unul dintre cei mai constanţi fotbalişti ai lui Rednic, Miha a greşit la primul gol al Pandurilor, punîndu-i mingea pe tavă lui Khalouta pentru assist la Hora.
{{text}}