Observator Special prezintă vinerea aceasta în exclusivitate un material cu adrenalină. Roxana Ciuhulescu este prima femeie civil din România care a zburat cu IAR-99 ȘOIM, aceasta fiind cu siguranță cea mai spectaculoasă experiență a sa de anul acesta.
Telespectatorii Antena 1 vor putea vedea cum s-a petrecut totul vinerea aceasta, de la 20.00, la Observator Special.
Miercurea aceasta, în Baza 95 Aeriană Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu, Roxana Ciuhulescu a avut parte de cea mai tare experiență. „Acest avion de luptă este folosit pentru antrenamente și școală, un avion militar de producție românească, subsonic, din dotarea Forțelor Aeriene Române. Era o zi superbă de toamnă, fără vânt și precipitații și se anunța o zi perfectă de zbor. De peste doi ani de zile am visat la ziua asta și iată că dorința mea s-a realizat”, spune încântată Roxana.
„Urma să mă aflu la manșă alături de comandor Valentin Tănase și în formație cu echipajul compus din comandor Virgil Iftode și locotenent Romina Marza, profesioniști ai Forțelor Aeriene Române. Nu știu când au trecut cele 60 de minute. De la bordul IAR-ului 99 ȘOIM, România se vede și mai spectaculoasă. Am văzut locuri încărcate de istorie și peisaje pastelate de toamnă”, mai povestește Roxana.
Până la zborul efectuat din baza de la Bacău însă, Roxana Ciuhulescu a trecut prin mai multe etape: prima a fost controlul medical riguros, realizat la INMAS (Institutul de Medicină Aeronautică și Spațială). La Spitalul Militar (INMAS) a trecut de probele medicale și după ce a obținut viza medicală, pasul urmator a fost vizita la Școala de Aplicații pentru Forțele Aeriene Boboc.
Aici a fost la simulatorul aeronavei IAR 99 ȘOIM în vederea pregătirii zborului. Iar înainte de a intra în simulator, Roxanei i-au fost prezentate elementele de evacuare - salvare, în caz de urgență, ale aeronavei (scaunul de catapultare, manevre, riscuri). Odată încheiat antrenamentul la simulatorul de la SAFA Boboc, aceasta a mers mai departe in Baza 95 Aeriană de la Bacău.
„La Bacău, în primele ore ale dimineții, am asistat la briefing (prezentarea situației meteo, a situației aeriene, misiunile ce urmează în ziua respectiva), apoi am fost la un ultim control medical, înainte de zbor. Am zburat în formație de 2 avioane, timp de aproximativ o oră. Am decolat cu peste 200 km/h, pe un traiect Târgu Neamț, Bicaz, Ardeluța, Onești. Viteza de croaziera a fost de aproximativ 500 km/h, elementele de acrobație nefiind lipsite.
Viraje strânse, tonouri, picaje și cabraje, schimbări de poziții în cadrul formației, toate mi-au adus emoții mari și adrenalină. Pentru câteva fracțiuni de secundă, peisajul din fața ochilor se estompa, iar orizontul părea nedefinit”, își amintește bucuroasă Roxana.
„După aterizare, piloții mi-au dat „botezul” pentru primul meu zbor cu această aeronavă. Sunt foarte atașată de aviația militară și simt nevoia să fiu aproape de ei, să simt mirosul de kerosen și să urc în văzduh alături de ei”, încheie Roxana.
Materialul integral despre cum s-a petrecut totul va putea fi urmărit la Antena 1 vineri, 30 octombrie, la Observator Special.
{{text}}